Nora Dincă: Copiii noștri nu mai pot fi salvati, pentru ei nu mai e timp
Nora Dincă, jurnalistă Realitatea TV, a postat, pe pagina de Facebook, un mesaj despre generaţia copiilor "sacrificați pe altarul ignoranței unei societăți incapabilă să se desprindă de dogmele în care a fost educată".
"Minunată Oana Moraru, copiii noștri nu mai pot fi salvati, pentru ei nu mai e timp, vor fi o nouă generație de sacrificați pe altarul ignoranței unei societăți incapabilă să se desprindă de dogmele în care a fost educată - e un nenorocit de cerc vicios. Dar poate există o șansă pentru copiii copiilor noştri.
"Ce e de făcut ca să nu mai pierd timp preţios pentru copilul meu?!
Vă propun o Asociaţie – „Vocea Părinţilor” – un loc unde să alcătuim un manifest pentru ce ne dorim pentru copiii noştri. Nu vă faceţi griji dacă nu toţi ne dorim încă acelaşi lucru. Nici dacă sunteţi deocamdată singuri în şedinţe. Ideile bune nu au fost niciodată atributul maselor de oameni. Ideile bune sunt ca un produs de calitate. Izolat mai întâi, hulit mai apoi, controversat o perioadă, după care consumat de toţi. Nu este neapărat necesar să aşteptăm o majoritate să ajungă la convingeri autentice. Ea trebuie doar ajutată să le îmbrăţişeze. De obicei, acest lucru se întâmplă, ca în reclamele comerciale, după un timp bine folosit pentru popularizare insistentă şi abilă.. „Vocea Părinţilor” va fi aşadar o trambulină de lansare în spaţiul public a unor sintagme clare despre câteva principii de bază în educaţia copiilor: conţinuturi curriculare organizate în contexte antrenante pentru gândire critică şi creativitate, profesori cu un nivel de conduită etică şi umană, sisteme de evaluare armonizate la competenţele cerute de piaţa europeană şi tendinţele viitorului, participare la cultura managerială a şcolii etc. Lucrurile acestea complicate pot fi traduse simplu şi suficient de ascuţit ca să pătrundă până jos, la oamenii care mai ţin cu dinţii de trecut: „Vreau lecţii care contează practic! Vreau profesori – modele morale pentru copilul meu! Vreau teste care măsoară gândirea, nu memoria! Vreau sprijin şi înţelegere pentru ritmul şi nevoile copilului meu! Vreau şanse egale pentru copilul meu! Vreau să am un cuvânt de spus în şcoala copilului meu!” (Oana Moraru)", a postat Nora Dincă.