MENIU

Noile tulpini scad eficiența vaccinurilor - STUDIU

Studiu îngrijorător despre eficacitatea vaccinurilor anti-Covid

Un nou studiu ridică alerta în privința eficacității vaccinurilor în lupta împotriva Sars-Cov-2. Serurile dezvoltate până acum ar asigura un nivel de protecție mult mai mic în cazul infectărilor cu tulpina sud-africană. 

Deși eficiența serurilor aprobate este de până la 95%, noile descoperiri ridică semne de întrebare cu privire la noile mutații.

Studiile pentru vaccinul Novavax au arătat că a avut o eficacitate de doar 50% în cazul infectărilor cu tulpina descoperită în Africa de Sud, față de 89% în testele clinice din ultima etapă. 

Informația conform căreia vaccinurile puse pe piață până acum ar fi mai puțin eficiente în cazul noilor mutații este susținută și de expertul american Anthony Fauci. 

În acest context, compania Moderna a anunțat că începe testele pentru un nou vaccin care vizează tulpina sud-africană.

Potrivit ultimelor date de la OMS, tulpina britanică este prezentă în peste 70 de țări și teritorii.
A doua cea mai răspândită tulpină este cea sud-africană, care a fost confirmată în 31 de țări și teritorii, cea braziliană răspândindu-se în opt. 

Reamintim că și în țara noastră au fost confirmate până acum 18 cazuri de infectare cu tulpina britanică, despre care experții spun că este mult mai contagioasă.