MENIU

Noi tensiuni interne între liberali: începe bătălia pentru ALBA - Alegeri cu miză URIAȘĂ în lupta Cîțu-Orban din PNL

Ludovic Orban și Mircea Hava

Este tensiune maximă în cel mai mare partid de guvernare. Chiar acum se duce lupta pentru ultimele organizații care sunt și cele mai importante. Și asta pentru că aduc un număr mare de delegați la congresul PNL. Sunt declarații tranșante despre interesele ascunse din afara partidului, despre oamenii care „își bagă coada de două luni în democrația internă, care folosesc instrumente nedemocratice”. Orban trage un semnal de alarmă și vorbește despre cei care „sucesc mâini la spate, care arată pisica, umblă la scheletele din dulap ale altora”.

Începe una dintre cele mai dure bătălii din PNL, cea pentru șefia PNL Alba. Miza este uriașă pentru că organizația Alba aduce una dintre cele mai numeroase delegații la Congresul PNL.

În cursa internă s-au înscris Mircea Hava, care îl susține pe Ludovic Orban, dar și Ion Dumitrel, care îl susține pe Cîțu. 

Fiecare dintre cei doi se află în aceste zile într-un fel de campanie electorală internă, în care încearcă să atragă de partea lor cât mai mulți primari și delegați pe care aceștia îi controlează la viitoarea conferință județeană.

Noua conducere va fi aleasă în 6 august de un număr de 420 de delegați.

Mai multe articole despre:
alegeri pnl alba batalie delegati