MENIU

Noi spații din Arena Națională pentru call-center-ul DSP, date gratuit de Primăria Capitalei pentru 6 luni

Primăria Capitalei va pune la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, cu titlu gratuit, spaţiul din incinta Arenei Naţionale şi zece autoturisme, conform unor proiecte care urmează să fie dezbătute în şedinţa de marţi a Consiliului General al Capitalei.

 

Primul proiect prevede aprobarea unui protocol de colaborare între Municipiul Bucureşti şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, vizând "punerea la dispoziţie cu titlu gratuit a spaţiului din incinta Arenei Naţionale şi a serviciilor necesare desfăşurării în bune condiţii a call-center-ului".

Este vorba de un spaţiu cu o suprafaţă de 2.260 mp (1.110 mp la nivelul I şi 1.150 mp la nivelul 0-VIP), precum şi servicii conexe pentru desfăşurarea activităţii de call-center a DSP (pază, curăţenie, dezinfecţie, utilităţi, parcare, suport networking).

Protocolul ar urma să se încheie pentru o perioadă de minim 6 luni de la data semnării, cu posibilitatea prelungirii automate, scrie Agerpres.

În raportul de specialitate se reaminteşte că, în contextul pandemiei, începând cu data de 14 noiembrie, la Arena Naţională (aflată în administrarea Primăriei Bucureşti), la solicitarea DSP, s-a constituit un call-center, compus din echipe de voluntari care vor suplini şi completa activitatea Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

Al doilea proiect vizează darea în folosinţă gratuită a zece autoturisme aflate în domeniul privat al Municipiului Bucureşti către Direcţia de Sănătate Publică a Capitalei. Protocolul de dare în folosinţă gratuită ar urma să se încheie până la data de 31 martie, cu posibilitatea prelungirii tacite cu 30 de zile.

"Autoturismele solicitate vor fi folosite pentru transportul echipelor de control, al personalului care se deplasează în interes de serviciu de mai multe ori pe zi între cele cinci sedii ale instituţiei, la punctul de lucru de la Arena Naţională sau la alte instituţii publice", prevede referatul de aprobare.