MENIU

NOI SCHIMBĂRI în strategia de vaccinare anti-Covid: Imunizare fără programare începând din 7 mai, în toate centrele din țară. Persoanele peste 60 de ani au prioritate

Valeriu Gheorghiță, coodonatorul campaniei naţionale de vaccinare antiCovid

Strategia prin vaccinare anti-Covid în România comportă noi modificări. Astfel, potrivit unui anunț făcut de Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei de vaccinare anti-Covid, începând de vineri, 7 mai, se va schimba modalitatea de prezentare în centrele de vaccinare, astfel încât persoanele de peste 60 de ani să se prezinte direct la imunizare, fără programare, pe toată dura zilei, iar restul, după ora 14:00 și până la ora 20:00, tot fără programare. 

Valeriu Gheorghiță a subliniat că cei cu programare au locul sigurat, ceilalți veniți putând fi imunizați în limita diferenței dintre capacitatea centrului de vaccinare și numărul celor programați. Dacă centrul are o capacitate mai mare de vaccinare decât numărul celor programați, eliberează bonuri de ordine pentru doritori, inclusiv pentru zilele următoare.
 
”Persoanele de peste 60 de ani se vor przenta direct la centrele e vaccinare, fără programare. Restul persanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta de la ora 14.00 până la finalul programului, la ora 20.00, fără programare. (...) Atenţie, nu vreau să apară nemulţumiri. Prioritate vor avea persoanele deja programate prin platformă şi vor avea vaccinul asigurat, însă suplimentar vor fi liberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centre”, a afirmat șeful CNCAV.
 

Gheorghiță a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu a fost raportat, în România, niciun caz de tromboză venoasă după vaccinarea cu AstraZeneca, explicând că acestea apar foarte rar, între 1 și 4 cazuri la milion, în condițiile în care în România s-au făcut circa 500.000 de doze.