Noi REGULI privind deschiderea școlilor din Bulgaria: Cine este OBLIGAT să poarte mască și cine NU
Copiii de grădiniță și elevii de până în clasa a IV-a nu sunt obligați să poarte mască de protecție în timpul orelor, lucru valabil și pentru profesori, potrivit noilor reguli privind deschiderea școlilor din Bulgaria, anunțate de autorități. În schimb, în timpul pauzelor sau când elevii se află în zone comune din incinta școlii, aceștia trebuie să poarte mască. Decizie nu se aplică însă și în ceea ce îi privește pe elevii cu vârste mai mari.
Regulile au fost anunțate în condițiile în care Bulgaria este țara cu cea mai mică rată a vaccinării la nivel UE, doar 22,6% dintre bulgari fiind vaccinați cu cel puțin o doză, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, potrivit Sofia Globe, preluat de Edupedu.ro.
O regulă de bază decisă de autorități pentru desfășurarea școlii în condiții de pandemie este ventilarea claselor – de două ori pe oră, timp de cel puțin un minut. Iar profesorii trebuie să mențină o distanță fizică de cel puțin 1,5 metri față de elevi, distanță ce va fi aplicată între elevi și la orele de educație fizică desfășurate în interior.
Potrivit sursei citate, dacă apar cazuri izolate de elevi cu simptome sau aflați în carantină, directorul școlii decidă dacă elevul respectiv sau clasa trebuie să treacă online. Dacă 10% dintre elevi sunt absenți din cauză că manifestă simptome Covid-19 și/sau dacă numărul profesorilor bolnavi face imposibilă predarea față în față, directorul școlii trebuie să ceară voie Ministerului Educației să treacă în sistem hibrid sau online.