MENIU

Noi reguli pentru menajere, bone, grădinari și alţi prestatori casnici. Cum vor fi plătiţi

Noi reguli pentru menajere, bone, grădinari și alţi prestatori casnici. Cum vor fi plătiţi

Un proiect de Lege privind reglementarea activităţii prestatorului casnic prevede, pe lângă definirea acestuia, şi o serie de reguli legate de modul în care proprietarii gospodăriilor îi pot plăti.

Principalele reglementări prevăzute în actul normativ constau în instituirea unui sistem de plată şi evidenţă a persoanelor care desfăşoară activităţi casnice ocazionale în baza unor tichete de activităţi casnice, cumpărate de beneficiar şi preschimbate ulterior în numerar de către prestatorul casnic, după reţinerea contribuţiilor şi a impozitului aferente, în acest fel prestatorul dobândind calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale şi de sănătate. 

Tichetul de activităţi casnice este un bon valoric destinat plăţii contravalorii activităţilor casnice efectuate de către prestatorul casnic şi conţine elemente specifice de siguranţă, serie şi număr unic, care permit individualizarea şi urmărirea acestuia. 

Astfel, la finalul prestării serviciilor stabilite de comun acord, pe baza numărului de ore efectuate şi a negocierii între părţi, beneficiarul casnic va înmâna prestatorului numărul de tichete de activităţi casnice aferent valorii serviciului prestat.

Tichetele de activităţi casnice sunt emise de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Atât achiziţia, cât şi preschimbarea în bani a tichetelor de activităţi casnice se realizează prin intermediul ANOFM, prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, respectiv la agenţiile locale şi punctele de lucru ale acestora, la punctele de acces ale furnizorului de serviciu poştal universal desemnat în numele acestora sau prin Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice, respectiv prin aplicaţia mobilă pusă la dispoziţie gratuit de ANOFM. 

„Tichetele de activităţi casnice pot fi emise atât în format fizic, pe suport de hârtie, cât şi electronic. Acestea nu sunt transferabile şi pot fi utilizate numai de către prestatorul casnic care le-a primit, care are obligaţia să le preschimbe în numerar până cel târziu în a 15-a zi a lunii următoare lunii în care a fost prestată activitatea casnică, în vederea dobândirii sau menţinerii calităţii de asigurat în sistemele asigurărilor sociale şi asigurărilor sociale de sănătate”, se arată în documentul citat. 

Tichetul de activităţi casnice poate fi preschimbat în numerar în maximum 12 luni de la data primirii acestuia de către prestatorul casnic. Beneficiarul casnic care achiziţionează tichete de activităţi casnice, de la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau de la alte unităţi desemnate în acest scop, suportă doar valoarea nominală a acestora, costul de tipărire şi de distribuire al tichetelor fiind suportat de ANOFM sau de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care emit tichetele, scrie adevarul.ro. În schimb, beneficiarul casnic are obligaţia de a valorifica tichetul de activităţi casnice în maximum 12 luni de la data achiziţionării acestuia. 

Valoarea tichetelor de activităţi casnice pierdute, deteriorate sau nefolosite în termenul prevăzut de actul normativ nu se restituie beneficiarului sau prestatorului casnic. Beneficiarul casnic are posibilitatea de a returna tichetele de activităţi casnice achiziţionate, în perioada de 12 luni de la achiziţie, primind valoarea nominală a acestora. În cazul beneficiarilor care au achiziţionat tichete de activităţi casnice în format fizic, pe suport de hârtie, în momentul returnării tichetelor în perioada de 12 luni de la achiziţie, va primi valoarea nominală a acestora din care se scade costul suportat de agenţiile de ocupare cu tipărirea şi transportul. 

Valoarea nominală a unui tichet de activităţi casnice este de 15 lei, putând fi majorată prin hotărâre a Guvernului, iar prestatorul casnic beneficiază de o reducere la calculul venitului net, respectiv aplicarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale.