Noi reguli la intrarea în Germania. Ce trebuie să prezinte la graniță cetățenii români
Autoritățile germane au decis includerea României, cu întreg teritoriul național, pe lista „zonelor de risc“, renunțându-se astfel la diferențierea statutului de risc pentru fiecare județ în parte. Astfel, toți cei care intră în Germania trebuie să efectueze testarea Covid cu 48 de ore înainte sau imediat după intrarea în această țară.
Astfel, cetățenilor români, ca și celorlalți cetățeni ai statelor membre UE, nu li se aplică restricții propriu-zise în ceea ce privește intrarea pe teritoriul german. Autoritățile germane au prevăzut, în schimb, o serie de obligații specifice în context pandemic, în special pentru persoanele care vin din zone de risc.
Toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc“ oricând în ultimele 10 zile înainte de sosire sunt obligate să se deplaseze direct, cu minimizarea contactelor și să se autoizoleze la domiciliu sau în alte spații de cazare adecvate pentru o perioadă de 10 zile de la sosire (termenul legal folosit fiind cel de „carantină“). Respectarea acestei obligații de autoizolare este verificată de autoritățile de land atât aleatoriu, cât și în cadrul anchetelor epidemiologice uzuale, transmite MAE.
Perioada de carantina poate fi suspendată mai devreme de termenul uzual de 10 zile numai dacă este efectuat un test începând cu a 5-a zi după intrarea în Germania și doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al testării pentru infecția cu SARS-CoV-2. O astfel de testare se poate efectua la medicul de familie sau conform celor comunicate de autoritățile locale de sănătate și este gratuită în primele 10 zile de la sosirea în Germania dintr-o zonă de risc. Mai multe informații pot fi obținute prin apelarea liniei telefonice dedicată 116 117.
Dacă persoanele care au sosit din zone de risc încep să prezinte simptome specifice COVID-19 (dificultăți de respirație, tuse, febră sau pierderea gustului/mirosului) în decurs de 10 zile de la momentul intrării în Germania, devine obligatorie autoizolarea, chiar dacă testarea inițială a indicat un ezultat negativ, și contactarea imediată a Autorității locale de Sănătate.
Principalele excepții de la măsura efectuării carantinei privesc persoanele care: se află în tranzit; nu rămân mai mult de 24 de ore pe teritoriul german; efectuează vizite din motive familiale (la rude de gradul I sau soți cu reședințe diferite) de până la 72 de ore; asigură transportul profesional de persoane și mărfuri ș.a.. O serie de alte excepții mai sunt aplicate, cu diferențe de la un land la altul, în situații temeinic justificate, spre exemplu în cazul unor categorii profesionale a căror prezență și activitate concretă pe teritoriul german sunt considerate absolut necesare menținerii funcționalității unor sisteme sau infrastructuri sociale critice: relații diplomatice și consulare, securitate și ordine publică, îngrijire medicală etc., cu respectarea măsurilor de protecție și igienă și, în unele cazuri, cu justificarea scrisă a urgenței de către angajator.
Aceste excepții nu sunt nici definitive, nici exhaustive, iar dacă există motive temeinice se pot acorda derogări și în alte situații, cu acceptul punctual al autorităților locale de sănătate. Reglementările locale ale landurilor și hotărârile punctuale ale autorităților responsabile de sănătate rămân decisive în acest sens.