NOI recomandări privind purtatul măștii de protecție, emise de OMS. Ce se schimbă
Apar noi recomandări privind portul măștii de protecție, iar acestea sunt făcute tocmai de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Astfel, persoanele care locuiesc în zone în care se răspândește coronavirusul ar trebui să poarte măști de protecție în magazinele, la loculrile de muncă și școlile care nu au parte de o ventilație corespunzătoare, potrivit Reuters.
Dar asta nu este tot. Persoanele aflate în spațiile închise din aceste zone, inclusiv copiii și elevii cu vârsta de peste 12 ani, ar trebui să poarte o mască și în spațiile bine ventilate dacă nu poate fi menținută o distanțare fizică de cel puțin un metru, mai recomandă OMS.
Măștile ar trebui purtate și în spațiile deschise dacă distanțarea fizică nu poate fi menținută, mai spun reprezentanții organizației.
Margaret Harris, purtătoarea de cuvânt a OMS, a afirmat că noile măsuri reprezintă printre cele mai mari modificări aduse recomandărilor sale și le actualizează pe cele emise în luna iunie.
Organizația recomandă de asemenea purtarea „universală” a măștilor în toate unitățile de îngrijire medicală, inclusiv în zonele comune precum cantinele și camerele personalului medical.