Noi proteste ale angajaților din sănătate la Ministerul Muncii. Marius Budăi: Am fost şi voi fi mereu deschis la discuţii cu sindicatele
Ministrul Muncii Marius Budăi anunţă că a discutat cu reprezentanţii Uniunii TESA din Sănătate, care pichetează, vineri, Ministerul Muncii, solicitând eliminarea discriminărilor salariale.
”Am fost şi voi fi mereu deschis la discuţii cu sindicatele, în vederea găsirii unor căi rezonabile pentru soluţionarea revendicărilor acestora! Astăzi am coborât, din nou, în stradă, în faţa Ministerului Muncii, pentru a discuta cu membrii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate, afiliată la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian”, a afirmat Marius Budăi, vineri, într-o postare pe Facebook.
Membrii Uniunii Naţionale a Sindicatelor Tesa din Sănătate şi ai Sindicatului cadrelor militare disponibilizate au pichetat, vineri, între orele 11.30 și 13.00, Ministerul Muncii, nemulţumiţi de modul de aplicare a Legii salarizării unitare.
Sindicaliştii au avertizat anterior că organizaţia va declanşa acţiuni de protest care ar putea culmina cu încetarea lucrului pe termen nelimitat , in cazul in care discriminarea salarialā care trenează de 6 ani in sistemul sanitar nu va fi eliminată complet prin noua lege a salarizării .
”De asemenea, Uniunea TESA se va solidariza cu acţiunile de protest ale celorlalte federaţii sindicale din sănătate care susţin eliminarea discriminării personalului TESA, personalului BBC (biologi, biochimişti, chimişti) si a celorlalte categorii de salariaţi din sistem, nedreptăţite de actuala lege a salarizării”, anunţau sindicaliştii.