Noi probleme pentru Putin: Tot mai mulți soldați se plâng de întârzierea salariilor
Pe măsură ce Kremlinul își menține insistența de a continua războiul în Ucraina, din ce în ce mai mulți soldați ruși care se află pe câmpul de luptă se plâng de probleme cu privire la plata salariilor.
Potrivit unei investigații realizate de publicația Verstka, numeroși soldați ruși și familiile lor sunt nemulțumiți de întârzierea plăților salariale sau de faptul că acestea au fost primite doar parțial, în timp ce unii spun că nu au fost plătiți deloc. Verstka menționează că plângerile în acest sens au apărut la începutul acestei luni pe rețelele de socializare și s-au înmulțit de la o zi la alta.
„Vom începe să luptăm gratis?”, a întrebat un utilizator de VKontakte.
Conform Verstka, mesaje similare au fost transmise de soldați din 52 de regiuni ale Federației Ruse, inclusiv din Peninsula Crimeea anexată de Moscova în martie 2014. Printre cei afectați se numără soldați profesioniști și cei care s-au înrolat recent în armată, precum și recruții mobilizați în baza decretului emis de Vladimir Putin în septembrie anul trecut.
Valentina Melnikova, președinta Comitetului mamelor soldaților din Rusia, sugerează că aceste probleme ar putea fi generate de o birocrație militară ineficientă, care nu mai poate gestiona corect evidența noilor recruți din armată.
„Nu am mai avut niciodată atât de mulți oameni implicați într-un conflict. Nu am mai avut niciodată nici voluntari și nici mobilizați. Nu există experiență de lucru cu un astfel de personal”, a declarat Melnikova
Conform declarațiilor oficiale, soldații ruși care luptă în Ucraina primesc un salariu de pornire de 195.000 de ruble pe lună, echivalentul a 2.360 de euro, ceea ce reprezintă aproape 14 ori mai mult decât salariul mediu din unele regiuni ale Rusiei. În plus, soldații primesc diverse bonusuri, în funcție de gradul militar, nivelul de calificare și vechimea în armată, pentru a-i determina să participe în război.