MENIU

NOI MINUNI ALE LUMII pe lista UNESCO. Sunt cele mai importante monumente ale umanității

Marele Parc Național Himalaian (India)

Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO, întrunit la Doha (Qatar) în perioada 15-25 iunie, a inclus pe prestigioasa listă 26 de noi obiective, dintre care 21 culturale, patru naturale și unul mixt, se arată pe site-ul organizației, scrie cluj.travel

Cu noile obiective, lista a ajuns să numere peste 1.000 de obiective, culturale, naturale sau mixte. Acestea sunt considerate cele mai importante monumente ale umanității.

Cele 26 de noi „minuni ale lumii” sunt:

Complexul Istoric și Arheologic Bolgar (Rusia)

Bursa și Cumalıkızık: Nașterea Imperiului Otoman (Turcia)

Biserica carolingiană din Corvey (Germania)

Peșterile Maresha și Bet-Guvrin (Israel)

Peștera cu picturi rupestre Chauvet-Pont d’Arc (Franța)

Cetatea Erbil (Irak)

Djedda (Arabia Saudită)

Movilele de la Poverty Point (SUA)

Namhansanseong (Coreea de Sud)

Țara Măslinelor și a Vinului – Peisajul Cultural al Ierusalimului de Sud (Palestina)

Pergamon (Turcia)

Sferele megalitice de la Diquís (Costa Rica)

Orașele antice Pyu (Birmania)

Qhapaq Ñan, sistemul incaș de drumuri (Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador, Peru )

Rani-ki-Vav, India

Shahr-I Sokhta – Orașul Ars (Iran)

Drumurile Mătăsii: Coridorul Chang’an-Tianshan (China, Kazahstan, Kirgizstan)

Marele Canal (China)

Peisajul viticol al Piemontului: Langhe-Roero și Monferrato (Italia)

Moara de mătase Tomioka și siturile asociate (Japonia)

Fabrica Van Nellefabriek, Rotterdam (Olanda)

 

VEZI LISTA COMPLETĂ pe cluj.travel

Mai multe articole despre:
UNESCO NOILE MINUNI ALE LUMII minuni ale lumii