MENIU

Femeia care a primit o transfuzie greşită de sânge, în stare gravă. A fost deschis dosar penal

<p>Te-ai născut &icirc;nainte de 1990? Trebuie să faci de urgenţă aceste analize medicale</p>

Dragoş Daviţoiu, manager interimar Spitalul Universitar, a afirmat că femeia care a primit transfuzie cu altă grupă de sânge este, în continuare, la terapie intensivă. 

UPDATE. Poliţiştii de la Direcţia de Poliţie Transporturi, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal în cazul femeii care a primit o transfuzie greşită de sânge la Spitalul CF 2 din Capitală, au declarat oficiali din cadrul IGPR.

Ancheta este făcută de poliţiştii de la Secţia Poliţie Transporturi Bucureşti şi vizează o posibilă faptă de vătămare corporală din culpă. Sesizarea a fost din oficiu, dosarul aflându-se sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Astfel, poliţiştii au mers la unitatea medicală, ce aparţine de Ministerul Transporturilor, pentru a face cercetarea la faţa locului.

UPDATE. Pacienta de la Spitalul CF 2 căreia i-a fost administrat sânge dintr-o altă grupă și care a fost transferată la sfârșitul săptămânii trecute la Spitalul Universitar de Urgență București a fost detubată, dar se află în continuare într-o stare destul de gravă, a afirmat luni managerul interimar al unității medicale, Dragoș-Virgil Davițoiu, conform Agerpres.

"Este în continuare într-o condiție destul de gravă. S-au ameliorat parametrii biologici și cei respiratori. De circa o oră a fost detubată. Va fi o evoluție îndelungată și pe măsură ce se vor ivi elemente semnificative, vă vom comunica. (...) Sperăm că va rămâne detubată. Deocamdată respiră bine", a afimat Davițoiu luni.

El a precizat că femeia nu a mai fost transfuzată cu sânge de când a venit în Spitalul Universitar de Urgență București, fiindu-i însă administrați produși de sânge și derivați.

"Starea ei este staţionară. Pacienta este intubată şi ventilată mecanic", a spus managerul interimar Spitalul Universitar. Conform acestuia, medicii nu intenţionează să o opereze din nou.

Femeia de 39 de ani care a primit o transfuzie greşită de sânge la Spitalul CF 2 din Bucureşti are o evoluţie staţionară şi se află în continuare internată pe secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Universitar din Capitală.

Pacienta a fost internată cu diagnosticul de cancer col uterin la Spitalul CF 2. Ea a primit, marţi, o transfuzie cu grupa sangvină AB4 pozivit, în condiţiile în care ea are grupa sangvină 0 pozitiv. La aproximativ o oră şi jumătate după intervenţia chirurgicală, s-au instalat primele semne de şoc hemoragic şi hematurie, iar pacienta a fost transportată la reanimare unde a primit tratament de echilibrare şi a fost făcută recomandarea unei noi transfuzii. Vineri a fost mutată de la Spitalul CF2 la Spitalul Universitar.

Ministerul Sănătăţii a deschis o anchetă şi a descoperit că unitatea de transfuzii a spitalului nu era autorizată şi că a fost vorba de o eroare a etichetării testelor pretransfuzionale.