MENIU

Noi IMAGINI de la petrecerea în care tinerii liberali au înjurat PSD-ul: „Să le … mamele!” - VIDEO

Au apărut noi imagini de la petrecerea în care tinerii liberali au înjurat PSD-ul. De data aceasta, cei de la Tineretul Național Liberal au cântat în cor: „Ale, ale, cine e cu PSD, să le … mamele!”.

Tinerii liberali care au participat la Școala de Vară a partidului de la mare au făcut o petrecere la care s-au distrat scandând injurii la adresa PSD, colegii de coaliție ai PNL.

După ce imaginile au apărut pe internet, lidera Tineretului Național Liberal (TNL), Mara Mareș, a reacționat și a transmis că își cere scuze pentru aceste „comportamente inacceptabile”. Butoiul cu pulbere s-a stins repede, iar cele două părți s-au împăcat. Omologul său de la social-democrați, Mihai Ghigiu, a acceptat scuzele și a dat asigurări că acest incident nu afectează coaliția.

„Îmi cer scuze în numele Tineretului Național Liberal pentru aceste comportamente inacceptabile. Mărturisesc că am aflat acum puțin timp și cu mare neplăcere despre limbajul folosit. Adevărul este că nu putem controla tot, mai ales noaptea târziu. Voi face toate demersurile să identificam persoanele din video și vom avea o discuție pe subiect. Zilele petrecute la Școala de Vară au avut drept obiectiv principal profesionalizarea echipei de tineret, prin traininguri intense și specifice. Aceste activități ne caracterizează, iar pe altele le regretăm”, a transmis Marea Mareș, președintele TNL, după apariția primelor imagini.

Mara Mareș a cerut DEMISII

„Urmare a evenimentelor petrecute la Școala de vară a Tineretului Național Liberal, în urma analizarii materialelor video și a discutiilor avute cu mai multe persoane prezente, a fost clarificat modul în care acest incident regretabil s-a produs și s-au stabilit rolurile participanților în respectivul eveniment.

Cu efect imediat, urmează ca Secretarul General, domnul Octavian Oprea, să își prezinte demisia din toate funcțiile deținute. 

Tineretul Național Liberal militează pentru respectarea valorilor morale, pentru pluralism politic, toleranță și incluziune, respectă libertatea de exprimare exercitată cu bun simț, iar astfel de incidente regretabile nu reflectă viziunea, misiunea ori programele organizației”, a fost reacția Marei Mareș după ce noi imagini au apărut în presă.

Video pe www.g4media.ro

Mai multe articole despre:
tnl injurii psd tineri liberali noi imagini