MENIU

Noi drepturi pentru angajați, după modificările la Codul Muncii. Ce amendă riscă patronul care nu plătește salariile la zi

Noi drepturi pentru angajați, după modificările la Codul Muncii

O nouă modificare importantă în Codul Muncii aduce schimbări majore pentru angajatori, în special în ceea ce privește plata la timp a salariilor. Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent o lege care prevede sancțiuni severe pentru întârzierile salariale nejustificate, oferind angajaților o protecție sporită în fața abuzurilor legate de drepturile lor financiare.

Legea, care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2021, introduce amenzi considerabile pentru patronii care nu respectă termenul de plată stabilit pentru salarii. Potrivit actului normativ, întârzierile nejustificate în plata salariilor vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru fiecare angajat care nu își primește remunerația la timp.

Această măsură vine în sprijinul angajaților, protejându-i împotriva eventualelor abuzuri ale angajatorilor, cu excepția cazurilor în care compania este protejată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de insolvență.

Modificarea legislativă vizează și alte aspecte sensibile din relațiile de muncă. De exemplu, patronii care angajează persoane cu normă parțială, dar le solicită să lucreze mai multe ore decât prevede contractul, riscă amenzi între 10.000 și 15.000 de lei pentru fiecare salariat, fără a depăși un plafon maxim de 200.000 de lei.

Big Brother în Franța: Sistemul de supraveghere în masă cu ajutorul AI utilizat în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris va deveni permanent

Legea sancționează, de asemenea, și acordarea unor salarii nete mai mari decât cele declarate oficial în statele de plată și în declarațiile lunare transmise autorităților fiscale. În aceste situații, amenzile variază între 8.000 și 10.000 de lei pentru fiecare salariat, plafonul maxim fiind de 100.000 de lei pentru totalitatea cazurilor depistate. Această măsură este menită să combată practicile ilegale de evaziune fiscală și să asigure transparența plăților salariale.

 ”Acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidențiat în statele de plată a salariului și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale, cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare salariat identificat în această situație, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei ”, mai arată OUG.

Cât câștigă lunar șeful vaccinării din pandemie, Valeriu Gheorghiță. Mirele anului se bucură de un salariu fabulos ca șef al spitalului SRI

Mai multe articole despre:
angajati codul muncii amenda salarii drepturi oug