Noi dezvăluiri în scandalul CNAS. Nume grele în stenogramele DNA: "Am ieşit să-l aştept pe Năstase"
Interceptările în ancheta scandaloasă de la Casa de Asigurări de Sănătate continuă să șocheze! Sergiu Ciobanu, cel care a fost consilier al lui George Maior, arestat preventiv în dosar, se lăuda că a numit persoane în funcţii-cheie prin intermediul fostului ministru al Internelor Dan Nica. În stenograme apare şi numele fostului premier Adrian Năstase.
Încarcerat pentru trafic de influenţă, Sergiu Ciobanu s-a lăudat în faţa colaboratoarei DNA cu relaţiile pe care le-ar fi avut la nivel înalt.
,,Eu pe IANA cât am putut l-am ţinut la Casă. Şi pe el şi pe frac-su', fratele lui a fost general în... A fost şeful Direcţiei de Logistică din Ministerul de Interne. Chiar am făcut o greşeală, când am vorbit cu NICA, care era ministru de interne, să-l pună şef la Direcţie, pe el îl cheamă IANA GHEORGHE şi mai era încă unul, IANA IOAN. Şi pe ăla l-a pus şef la Secretariatul General. Deci, eu am avut grijă de această familie foarte mult."
Dan Nica nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Fostul consilier al lui Maior mai vorbeşte şi despre presupuse intervenţii la nivelul Academiei de Informaţii.
,,Păi, da' în sănătate nu... există un domeniu unde să nu cunosc sau să nu mă mişc, pentru că, de atâţia ani de zile am avut tot felul de contacte cu... Chiar vorbeam cu ăsta, cu... nu ştiu dacă-l ştiţi pe MATEI VICTOR. El e un constructor de spitale. Şi pe VICTOR l-am dus profesor la Academia Naţională de Informaţii. L-am dus acolo ca anul trecut să participe la o licitaţie... pentru un hotel al S.R.I.-ului, o lucrare de vreo 5 milioane de euro.””
Într-o altă discuţie cu denunţătoarea, pe terasa unui hotel din Capitală, Ciobanu îl pomeneşte şi pe Adrian Năstase.
,,Sergiu Ciobanu: (…)Eu am ieșit să-l aștept pe Adrian Năstase, să... [neinteligibil] ... și el era în partea dreaptă și m-a chemat și mi-a zis la ureche…
Denunţătoare: El gândește că domnu' Maior, fiind ambasador, n-are nicio treabă?
Sergiu Ciobanu: Păi, ce dracu... dracu l-a făcut pe ăsta mare? Dracu' l-a făcut? Cine l-a făcut?
Denunţătoare: Nu mai e, la revedere! Ce, în PSD, la ăștia le mai pasă de Năstase? Hai să fim serioși!
Sergiu Ciobanu: Tu calmează-te! Dacă eu ți-am... și-am promis că situația ta va fi rezolvată cât se poate de... Deci, fii atentă! Eu astăzi... astăzi sau mâine, sută la sută problema asta e rezolvată. "
.. se mai arată în referatul procurorilor.