MENIU

Noi DEZVĂLUIRI uluitoare despre chinezul care i-a făcut legătura omului de afaceri Cătălin Hideg cu Florian Coldea. Legăturile asunse cu China ale caracatiței coldise, devoalate

Noi dezvăluiri despre chinezul care i-a făcut legătura omului de afaceri Cătălin Hideg cu Florian Coldea/ Captură video

Apar noi detalii despre cetățeanul chinez care i-a făcut legătura lui Cătălin Hideg cu Florian Coldea, și care a fost audiat de către DNA în dosarul generalului negru. Un e-mail al fostului general SRI Dumitru Dumbravă arată că acesta a negociat în luna martie a anului 2020 achiziția din China de materiale sanitare necesare combaterii pandemiei. Wang Yan apare, totodată, într-un dosar de trafic de minore de la restaurantul Shanghai din București. Atenție, urmează informații cu puternic impact emoțional!

„Mie mi se par ireale prețurile. Ultima mea negociere cu un producător din China, a fost un succes, dar nu chiar atât de mare.”

Este mesajul trimis de către Dumitru Dumbravă, fost general SRI, în luna martie a anului 2020. Dumbravă a discutat pe e-mail cu apropiatul său despre prețul ridicat cu care statul român achiziționa materiale sanitare. Cel mai probabil afacerea a fost făcută cu Statul român, singurul interesat la acea vreme să achiziționeze materiale sanitare.

Nu este prima legătură cu China a tandemului Florian Coldea- Dumitru Dumbravă.

Întâlnirea, de la mijlocul lui 2023, dintre Florian Coldea și omul de afaceri Cătălin Hideg, care i-a denunțat pe cei doi la DNA, ar fi fost mediată de omul de afaceri chinez Wang Yan.

Wang Yan este implicat și într-un dosar de trafic de minore.

Mai multe fete minore din familii nevoiașe erau aduse în București, închise apoi în apartamente cu gratii și obligate să întrețină relații sexuale cu bărbați influenți.

Autoritățile au descoperit rețeaua în anul 2005, iar apoi au făcut mai multe investigații. Cu toate acestea, nici chinezul Wang Yan și nici polițiștii indicați de victime în fața procurorilor DIICOT n-au ajuns în instanță.

Procurorul general Augustin Lazăr a dat, pe 30 ianuarie 2018, un ordin ca să se verifice clasarea dosarului. După cercetări, Augustin Lazăr a recunoscut că dosarul mafiei chineze și al protectorilor români de la clubul Shanghai a fost închis fără ca procurorii DIICOT să mai caute dovezi. În partea clasată apărea și Wang Yan.

Noi detalii despre chinezul implicat în caracatița coldistă. Fratele șeful SIE, implicat în cazul chinezului

Cu toate acestea, cazul numit „Dosarul Shanghai” a fost retrezit la viață în anul 2018 de către mai mulți jurnaliști de investigații. În arhiva tribunalului au fost descoperite mai multe documente în acest caz, iar în ele apărea Alexandru Ion, fiind numele de cetățean român al chinezului Wang Yan, creierul cazului Shanghai. De asemenea, în acest caz apărea și numele ofițerul SRI Gabriel Predoiu, fratele șefului executiv al SIE, Silviu Predoiu.

Wang Yan figura drept „Senatorul” în discuțiile înregistrate de procurori. Rolul lui era crucial în rețeaua chineză din România. Dar, mai apoi, procurorii DIICOT au abandonat cazul brusc, iar unele dintre fete, care-i expuseseră pe ofițerii protectori, au fost bătute de mafioți.

În anul 2013, Wang Yan a fost considerat de către SRI un pericol pentru siguranța națională și i s-a retras cetățenia română.