Noi detalii în cazul SOPRANEI în comă de la Iași, ce ar fi pățit presupusa amantă a soțului
Noi detalii în cazul sopranei de la Opera din Iași care a intrat în comă după ce ar fi căzut pe scări în propria locuință. După 3 săptămâni, femeia dă semne că și-ar reveni, iar medicii au deconectat-o de la aparate. În tot acest timp, localnicii din satul în care s-a petrecut șocantul accident vorbesc despre existența unei amante însărcinate cu soțul sopranei, care a și lucrat, până de curând, la unul dintre magazinele din sat. Femeia a fost și ea audiată de procurori, potrivit Realitatea Plus.
Soprana Maria Nicoară a ieșit din comă, dar rămâne internată la Terapie Intensivă. Medicii spun că pacienta, care a suferit și o intervenție pe creier, dă semne de însănătoșire, dar că perioada de recuperare va fi extrem de lungă.
În satul în care locuiește artista, oamenii vorbesc despre neregulile din familia celor doi. Soțul, agresiv și infidel, ar fi avut o relație cu o vânzătoare din comună care după ce a fost audiată de procurori ar fi fost dată afară de la serviciu.
În dosarul deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, soțul sopranei are calitatea de martor. Anchetatorii au întocmit dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În fata politiștilor, el a susținut că artista s-a împiedicat pe scări și s-ar fi lovit cu capul de pereți, după ce ar fi consumat alcool. Abia după opt ore de agonie, soțul femeii a chemat și ambulanța, potrivit Realitatea Plus.