Noi detalii în cazul fraților Tate: aveau casa păzită de gărzi ÎNARMATE - Andrew susține că a fost amenințat cu MOARTEA
Apar noi detalii despre stilul de viață extravagant pe care frații Tate l-au păstrat chiar și după ce s-au mutat în România. Andrew Tate avea gărzi înarmate, camere de supraveghere de înaltă tehnologie și o gamă largă de arme pentru a păzi complexul din Voluntari.
Aflat de câteva zile în arestul poliției Capitalei împreună cu fratele său, Andrew Tate susține că se teme pentru viața lui după ce ar fi fost amenințat cu moartea.
Între timp, un fost model Playboy face dezvăluiri și povestește cum bărbatul a încercat să o convingă să se mute în România. Tânăra din Marea Britanie susține că acesta îi trimitea numeroase mesaje în care o complimenta, iar apoi au ajuns să discute online.
Fostul model Playboy Carla Howe, în vârstă de 32 de ani, susține că a fost șocată când a aflat motivele arestării lui Andrew Tate. Vedeta din Marea Britanie le-a povestit prietenilor că și ea a fost abordată în același fel de milionar și ar fi încercat s-o convingă să vină în România.
„Am scăpat ca prin minune. Mă gândisem să-i dau o șansă și am fost tentată să am o relație cu el. Poate că Dumnezeu m-a salvat de la această întâmplare. Lucrurile s-ar fi putut schimba radical dacă aș fi plecat, nici nu vreau să mă gândesc”, a povestit tânăra.
Procurorii DIICOT au pus SECHESTRU pe vila și mașinile de milioane de dolari ale fraților Tate - Două tinere s-au constituit părți civile în dosar
Milionarii Andrew și Tristan Tate primesc o nouă lovitură la început de an, după arestarea acestora pentru 30 de zile, acuzați de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup de crimă organizată. Procurorii DIICOT a pus sechestru pe bunurile lor.
Andrew și Tristan Tate speră să fie lăsați liberi după judecarea contestației la arestare, care va avea loc pe 5 ianuarie.
SCENARIU incendiar în dosarul Tate: mai mulți diplomați străini ar fi intervenit ca cei doi milionari să scape de pedeapsă
Un scenariu incendiar vine la doar câteva zile după ce frații Tate au fost arestați! Imediat după ce au fost ridicați de forțele de ordine, mai mulți diplomați străini ar fi intervenit ca cei doi milionari să scape de pedeapsă.
Meniul fraților Tate de Revelion, în arest - Cei doi presupuși proxeneți au trecut de la șampanii scumpe și lux, la cozonac de la Patriarhie
Șampaniile scumpe și luxul au fost lăsate în afara gratiilor. Cei doi frați milionari au avut în meniu, de Revelion, grătar din cotlet de porc și cozonaci primiți de la Patriarhia Română, care a trimis produse celor aflați la Penitenciarul Rahova, Arestul Central și la secțiile de Poliție din Capitală.
Meniul pe care Tristan și Andrew “Cobra” Tate l-au avut la trecerea dintre ani a fost compus din piure de cartofi cu friptură la grătar din cotlet de porc, piure de cartofi cu friptură la grătar din pulpă de pui (pentru musulmani), murături asortate, măr și cozonac.
Cine sunt frații Tate. Tristan și Andrew, colecționarii de ceasuri și bolizi de lux, acuzați de trafic de persoane
Frații Tate au ajuns din nou în centrul atenției, după ce au fost reținuți sub acuzații de trafic de persoane și viol. Tristan și fratele său, Andrew, cunoscut ca și Cobra, au o poveste de viață cel puțin interesantă. Dacă acum întorc banii cu lopata, cei doi au avut o copilărie grea, marcată de multe neajunsuri. Cel puțin asta susțin aceștia în interviurile lor.
Fiica lui COZMIN GUȘĂ, noi dezvăluiri bombă despre frații TATE. "Posibil ca printre clienți să fie diplomați și militari" - VIDEO
Noi date explozive despre frații Tate ies acum la iveală. Fiica analistului politic Cozmin Gușă, Daria, a lansat acuzații fără precedent. Într-o intervenție în exclusivitate la Realitatea Plus, ea a afirmat că este posibil ca printre clienții fetelor din rețeaua Tate să de numere diplomați sau chiar militari americani.