Noi DETALII ies la iveală după incendiul de la Constanța. Două ANCHETE, în curs de desfășurare
Două anchete sunt în desfășurare după tragedia de la Constanța, una este a Corpului de control înființat de Prefectură, iar alta este cea a procurorilor. Totodată, o echipă de specialiști în incendii va face o expertiză tehnică, relatează Realitatea PLUS.
În momentul de față, două anchete au fost deschise dupa incendiul de vineri, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, în care și-au pierdut viața 7 pacienți.
Autoritățile încearca să afle cauza incendiului și cine se face vinovat de producerea tragediei.
O echipă a INSEMEX Petroşani se va depla la fața locului pentru o expertiză de 2 zile. Rând pe rând, medici și asistenți medicali vor răspunde întrebărilor anchetatorilor.
ISU spunea ca managerul unitățiii medicale știa de neregulile din spitalul pe care îl conducea.
Vă reamintim că un incendiu a curprins, vineri dimineață, toate cele 7 saloane ale secției ATI ale Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, unde erau internați 10 pacienți. 7 bolnavi și-au pierdut viața, iar alți 3 au reușit să se salveze. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.