MENIU

Noi detalii după incidentul de la Marius Nasta. Beatrice Mahler, manager: Pacienții nu sunt în pericol. Pompierul angajat, în concediu de 6 luni

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Managerul Institutul Marius Nasta din Capitală, medicul Beatrice Mahler, a făcut câteva precizări lămuritoare în această dimineață vizavi de satrea pacienților care se aflau internați în secția mobilă ATI, în momentul incidentului petrecut duminică seară, precizând că nici aceștia, dar nici personalul medical care îi îngrijea nu sunt în pericol. Cât despre starea de sănătate a pacienților, aceasta a fost reevaluată imediat după ce incidentul s-a terminat. Mahler susține că instituția are un pompier angajat, dar acesta s-a aflat în concediu în ultimele 6 luni.

"Pacienții nu au fost în pericol. Vorbim despre două femei cinci bărbați. Starea lor de sănătate a fost reevaluată. După reevaluare, 4 pacienți au rămas la ATI, 3 în secția spitalului. Cei de la ATI au intubație non-invazivă și au saturație de oxigen de 90%, la fel si cei care sunt în salon", a spus managerul, precizând că pacienții internați au între 52 de ani și 62 de ani. 

Potrivit medicului, până în acest moment nu au venit echipele ISU, echipamentul din cadrul unității de Terapie intensivă aparținând celor de la ISU, care vor decide în acest sens. "În acest moment sunt controalele normale, dar ne bucurăm pentru faptul că pacienții și personalul medical nu sunt în pericol. Emoția și firca care vin odată cu astfel de momente este mare, contează că viata are prioritate", a mai spus Malher.

Managerul a precizat că pacienții care erau în unitatea mobilă sunt îngrijiți de medicii din cadrul acelei unități. Vorbim despre pacienți cu probleme grave, aflați într-o stare extrem de fragilă de sănătate,care avea și alte comorbidități. Medicii - spune Beatrice Mahler - sunt instruiți să aibă grijă de pacienții cu astfel de probleme

Unitatea mobilă a fost deschisă vineri, iar pacienții au fost admiși în ea în cadrul weekend-ului care tocmai s-a încheiat. Motivul pentru care unitatea a fost închisă este curățenia, care se face o dată pe lună. Mai exact este vorba despre "o curățenie de mare amploare". "Acest lucru nu se poate face decât atunci când pacientul nu se află în unitatea mobilă", a mai spus aceasta.

"Colegii mi-au explicat că s-a văzut fum, a existat o flacără, dar incendiul s-a stins foarte repede și de la sine, nici măcar extinctorul din institut nu a fost folosit. Există un pompier angajat la Institutul ”Marius Nasta”, dar de mai bine de 6 luni este în concedii...”, a declarat Beatrice Mahler. Ulterior, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor, medicul a precizat că este vorba de concedii medicale și de odihnă. "Este foarte greu să lucrezi cu oameni care nu vor și este foarte greu ca acei oameni să fie sancționați", a arătat aceasta.

Potrivit lui Mahler, angajații institutului s-au comportat exemplar. "Toată lumea s-a echipat la roșu. Pacienții nu au simțit nimic. Îmi cer scuze și față de pacienți. Într-un spital e nevoie să fie liniște și să fie o atmosfera de clam care sa ajute la tratarea bolilor de care aceștia suferă...", a explicat managerul de la Marius Nasta, subliniind că medicii de gardă au suant fiecare aparținător pentru a comunicat situația pacienților internați.