Noi detalii din ANCHETA privind tragedia de la Neamț: Audieri de martori. Cercetările vizează săvârșirea infracțiunilor de UCIDERE din culpă
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut publice primele rezultate din cadrul anchetei în tragedia de la Neamț.
În cauza privind incendiul declanșat în ziua de 14 noiembrie 2020 la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în care se efectuează cercetări in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1 și 3 din Codul penal și vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 1 și 4 din Codul penal, au fost efectuate în continuare activități de urmărire penală și anume:
1. Au fost dispuse expertize și constatări asupra aparaturii medicale ridicate, pentru verificarea ipotezei izbucnirii incendiului ca urmare a funcționării defectuoase a acestora.
2. Obiectele ridicate în vederea expertizării au fost transmise instituțiilor abilitate și desemnate pentru efectuarea expertizelor și constatărilor.
3. A continuat activitatea de identificare a victimelor.
4. Au fost efectuate noi audieri de martori.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.