Noi detalii despre starea de sănătate a pacienților transferați la Victor Babeș după incendiul de la Matei Balș
Managerul spitalului ”Victor Babeș” din București a vorbit sâmbătă, în emisiunea ”Sănătatea la control” de la Realitatea Plus, despre starea pacienților care au fost transferați de la spitalul ”Matei Balș”. Unul dintre pacienți este la Terapie Intensivă, iar altul prezintă riscul de a ajunge la ATI, a precizat Emilian Imbri.
La ”Victor Babeș” au fost transferați șase pacienți după incendiul de la ”Matei Balș”.
”Unul dintre pacienți are o stare de sănătate atât de sensibilă și echilibrul este atât de fragil încât suntem pregătiți să intre la Terapie Intensivă. Din șase pacienți primiți de la Balș, patru sunt cu o stare generală echilibrată și controlabilă. Unul este intubat și celălalt are încă o stare generală fragilă”, a declarat medicul.
Emilian Imbri a precizat că toți cei șase pacienți sunt vârstinici și că este posibil ca starea lor sa sănătate să fi fost afectată un timp de șocul provocat de incendiu, ținând cont că aceștia au nevoie de oxigen.
”Când ești internat, există momente de agravare cauzate în primul rând de evoluția bolii. Sunt pacienți care nu prezintă simptome care să alarmeze până în a cincea, a șasea, a șaptea zi, apoi apar niște simptome care se schimbă rapid înspre rău.
Pacienții care au venit sunt seniori, au și boli adiacente și au trecut printr-un șoc. Doar dacă te gândești că stai liniștit în pat și te smulge lumea și nu știi ce se întâmplă și pleci cu salvarea, tot sistemul de apărare ți se pune în mișcare și poate fi nevoie de oxigen suplimentar”, a mai explicat medicul.