Noi descoperiri despre BOALA REGILOR. Vinul şi berea, printre factorii dezvoltării acestei maladii
Guta, considerată la un moment dat "boala regilor", este din ce în ce mai frecventă în rândul populaţiei, iar băuturile răcoritoare cu un conţinut ridicat de zahăr, vinul şi berea se numără printre factorii care duc la dezvoltarea acestei maladii, potrivit unor cercetări recente.
Numărul pacienţilor care suferă de gută s-a dublat din anul 1970, iar această maladie dureroasă este cea mai frecventă formă de artrită inflamatorie la bărbaţi, informează dailymail.co.uk. Una din 35 de persoane suferă în prezent de această boală, potrivit unei cercetări privind prevalenţa şi cauzele gutei.
Bolnavii celebri ai istoriei, precum regele Henric al VIII-lea, au dezvoltat această afecţiune din cauza unor mâncăruri alese, dar victimele din prezent sunt mai predispuse să sufere de această afecţiune din cauza băuturilor îndulcite cu zahăr, a fructozei, a consumului de bere, dar şi ca urmare a unor efecte secundare ale unor medicamente.
Guta este provocată de o acumulare în sânge a acidului uric, un produs rezidual format în organism şi excretat prin rinichi. Este vorba de o tulburare congenitală a metabolismului substanţelor cunoscute ca purine, în care se acumulează niveluri serice anormale de acid uric. Printre alimentele cele mai bogate în purine se numără icrele, sardinele, heringul, organele, berea, produsele de panificaţie, vânatul.
Când este produs prea mult acid uric sau când acesta este prea puțin excretat prin vezica urinară, mici cristale se pot forma în jurul articulaţiilor. Aceste cristale dure sunt responsabile pentru inflamația și durerea produsă.
Nu se cunoaşte cu claritate motivul pentru care unele persoanele se îmbolnăvesc de gută şi altele nu, dar oamenii de ştiinţă sunt de părere că genele joacă un rol important. De asemenea, nu este încă foarte clar de ce au apărut mai multe cazuri în anumite zone ale globului, în ţări precum Statele Unite ale Americii, Australia şi China înregistrându-se creşteri ale numărului pacienţilor care suferă de gută, începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Peter Simkin, de la Universitatea din Washington, cel care a condus studiul, spune că numărul bolnavilor s-a mărit odată cu creşterea consumului de fructoză şi cu cea a cazurilor de obezitate.
Oamenii de ştiinţă recomandă bolnavilor de gută să limiteze consumul de carne, bere, lichioruri tari, să bea vin cu moderaţie, să nu consume cafea şi produse lactate zilnic şi să renunţe la fructoză.