Noi cercetări în "casa groazei" din Caracal. Gropile betonate, ”scanate” cu un aparat special!
Săptămână decisivă în ancheta privind crimele din Caracal. Anchetatorii se pregătesc să spargă gropile astupate cu ciment din curtea suspectului Gheorghe Dincă.
Luni, conform Realitatea TV, gropile betonate din curtea lui Gheorghe Dincă au fost ”scanate” utilizându-se în acest sens un aparat special cu ajutorul căruia se poate vedea dacă există anumite goluri în ciment.
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, a afirmat luni că în casa lui Gheorghe Dincă miroase a cimitir. ”Parchetul va trebui să facă o colaborare cu laboratoare din străinătate. Se scot numai mizerii de aici. Pare destul de complicat. Vă spun sincer, miroase a cimitir aici. De undeva, din pereți. Asta e senzația mea. Ar fi bine măcar să vină să predea animalele: sunt găini, porumbei. Nu știu dacă e vorba de altă victimă, dacă știam, nu vă spuneam, nu e momentul”, a spus Tonel Pop.
Avocatul a mai precizat că se vor face și săpături după ce toată casa și curtea va fi curățată.
”Se pot dărăma și zidurile, se pare că omul construia și era pus pe treaba, pe care ați înteles-o toți că o facea”, a mai spus acesta.
Conform lui, se tot găsesc anumite alimente care pot fi probe.
Anchetatorii de la București au luat duminică o scurtă pauză și nu au intrat în casa inculpatului.
Echipele de la București, 60 de polițiști de la Serviciul Omoruri, însoțiți de trei procurori de la DIICOT, se vor întoarce luni cu un nou mandat de percheziție și cu speranța că vor găsi alte probe.
Percheziţiile la locuinţa lui Gheorghe Dincă de la Caracal vor continua în perioada următoare, a anunţat, sâmbătă, Biroul Informare şi Relaţii Publice al DIICOT.
Conform aceleiaşi surse, procurorii au percheziţionat locuinţa şi în cursul zilei de sâmbătă şi au audiat mai mulţi martori.
"Astăzi, (...) procurorii DIICOT - Structura centrală, împreună cu poliţişti specializaţi din cadrul Poliţiei Române - delegaţi în cauză, au continuat percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului Dincă Gheorghe şi, totodată, s-a procedat la audierea unor martori. În baza unui nou mandat de percheziţie domiciliară emis de către Tribunalul Bucureşti, activităţile procedurale vor fi desfăşurate la domiciliul inculpatului şi în perioada următoare", se precizează într-un comunicat al DIICOT.
Se împlinesc două săptămâni de când Dincă a recunoscut două crime, dar până acum nu există nicio probă că Luiza Melencu a fost ucisă, iar familia ei încă mai speră într-o minune.
În scurt timp ar urma să fie gata rezultatele testelor ADN în cazul oaselor găsite de criminaliști în pădure.