Noi arestări în cazul uciderii jurnalistului Jan Kuciak. Printre suspecți, trei judecători
Cinci persoane au fost arestate în Slovacia în cazul asasinării jurnalistului Jan Kuciak. Printre aceștia se află trei judecători proeminenți, acuzați de corupție. Jurnalistul de investigații și iubita sa au fost uciși în februarie 2018.
Potrivit presei locale, trei din cei cinci suspecți arestați sunt şeful tribunalului regional Zilina, şeful unei instanţe districtuale şi un judecător acum pensionat. Ceilalți doi suspecți ar fi fost complicii acestora. Poliția a anunțat că au fost iniţiate proceduri penale împotriva altor şase persoane.
Asasinarea tânărului jurnalist a dus la deschiderea unei anchete ample privind rețelele de corupție din sistemul judiciar.
Principalul suspect a fost milionarul Marian Kocner. Acesta ar fi ordonat uciderea jurnalistului și ar fi mituit şi şantajat sistematic judecători şi procurori pentru a cumpăra achitări în numeroasele sale scandaluri de fraudă, potrivit anchetatorilor.
În martie, 13 judecători au fost arestați în acest caz, inclusiv fostul secretar de stat pentru justiţie Monika Jankovska. Asupra sa există suspiciunea că ar fi manipulat procedurile judiciare în folosul omului de afaceri.
Surprinzător însă, pe 3 septembrie, Kocner a fost achitat din lipsă de probe. Decizia instanței, care nu este definitivă, a provocat indignare la nivel internaţional, amintește Agerpres.
În aprilie, ucigașul jurnalistului, Miroslav Marcek, a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Acesta este un fost militar.
Jan Kuciak avea 27 de ani și făcuse publice materiale despre afacerile dubioase ale milionarului și despre alte cazuri de corupție. Asasinarea sa și a iubitei lui au provocat proteste ample, care au dus la căderea guvernului de atunci. Cei doi au fost împușcați mortal în locuința lor de lângă Bratislava. În urma anchetelor publicate, jurnalistul primise în mai multe rânduri amenințări.