MENIU

Noi acuzații grave la adresa lui Alexandru Rafila, la "Legile Puterii". Alte milioane de euro irosite

Deputatul USR Emanuel Ungureanu susţine că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, mai dă un milion euro pentru servicii de sănătate pe care ar trebui să le facă instituții ale statului român. Într-o intervenție în direct la "Legile Puterii", Ungureanu a afirmat că o astfel de demers poate fi catalogat drept act de corupție.

"1 milion de euro l-a dat domnul Rafila către OMS și asta este corpuție, pentru că e dublă finananțare, a plătit bani pentru o activitate pe care ar trebui să o facă, dar nu o face, o altă instituție a statului român, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătatea.

Vă voi demonstra cu acte că Rafila, prin Ministerul Sănătăţii, plăteşte 1 milion de euro fără ca cineva să fi impus această consultanţă în PNNR", a afirmat Emanuel Ungureanu.

"Domnul Rafila ne spune că a fost obligat să ia asistenţă tehnică de la OMS, dar nu spune adevărul, pentru că aşa cum este precizat în PNRR, Componenta 12 Sănătate (paginile 14-15), se putea cere asistenţă de la instrumentul de sprijin tehnic al UE, care nu necesită cofinanţare din partea statelor membre sau, pur şi simplu, domnul Rafila putea să realizeze o licitaţie internaţională, să ia această asistenţă, dacă o doreşte aşa de mult, la preţuri accesibile! Deci Rafila minte cu neruşinare, şi-a băgat mâna pană după cot în fondurile nerambursabile, care tot banii românilor sunt, dar că ne revin de la UE pe proiecte cu cap şi coadă, nu cu tunuri ca ale lui Rafila! ", a susţinut Ungureanu.

Miercuri, USR l-a acuzat pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, că a semnat un contract pentru consultanţă, de 21 de milioane de euro, cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), organizaţie din al cărei Consiliu Executiv a făcut parte până în anul 2021.

În replică, Ministrul Sănătăţii a prezentat suma ca pe un soi de economie de aproape 60% față de suma pe care USR o alocase pentru consultanţă în PNRR, bani care urmaus să ajungă, pe anumite filiere, la oameni din partid.