Noaptea Muzeelor a devenit noaptea protestelor. Sute de angajați au ieșit în stradă
Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă, sâmbătă seară, în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva „tratamentului discriminatoriu” la care au fost supuşi de toate guvernările de după 1989 şi împotriva subfinanţării domeniului.
„Această parte a culturii române, ce administrează peste 95% din bunurile încadrate în patrimoniul cultural naţional şi care reprezintă cel mai eficient şi vizibil ambasador cultural al României, datorită limbajului universal al patrimoniului cultural, refuză să mai fie privită ca o Cenuşăreasă a sistemului cultural românesc!”, a transmis Federaţia „CulturMedia”.
Participanţii la miting poartă tricouri pe care stă scris „Cultura contează” sau „Voluntar - Ion Marcel Ciolacu”, ori pancarte cu numele muzeelor din Capitală sau din ţară ai căror angajaţi iau parte la protest, sau cu lozinci precum „Muzeele contează”, „Mama lor”, „Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”, „Muzeele nu sunt cultură de rangul II”, „Noapte în Muzeele din România”, „Muzeograf muzeu 5.793 lei grilă, învăţământ 7.151 lei”.
Organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia” - CNS Cartel Alfa, protestul, intitulat „Noapte în Muzeele din România”, a fost precedat de o pichetare a Ministerului Culturii. Aici, o delegaţie a participanţilor la miting a fost primită de secretarul de stat în Ministerul Culturii, Diana Baciuna.
„Textul a fost şi cel pe care l-au spus şi presei în nenumărate rânduri: 'noi am făcut tot ce ţinea de noi, ne-am zbătut, dar mai trebuie decizie politică'. Deci s-a aruncat pisica în curtea prim-ministrului de fapt”, a declarat pentru Agerpres prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia”, Decebal Vleja.