Noaptea Muzeelor 2018. Ce muzee sunt deschide de Noaptea Muzeelor
Noaptea Muzeelor 2018. Nu mai este mult până la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: Noaptea Muzeelor.
Noaptea Muzeelor 2018. Anul acesta, muzeele își vor deschide porțile în noaptea de sâmbătă, 19 mai, între orele 17:00 și 07:00.
Evenimentul nu are loc doar în România, ci în toată Europa. Mii de instituții de pe continent își deschid porțile vizitatorilor până târziu în noapte.
Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 14-a ediţie.
În România evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor, membră în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum Organisations.
Noaptea Muzeelor 2018. Mii de muzee şi instituţii culturale din 37 de ţări europene își aprind luminile și își deschid porțile în aceeași noapte. Milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii.
În Capitală 44 de instituții vor participa la Nopatea Muzeelor, printre care se numără Muzeul Parfumului și Muzeul Kitsch-ului.
Noaptea Muzeelor 2018. În ţară vor fi organizate 32 de trasee, circuite ghidate – “detectivistică pe obiecte” -, iar începând cu data de 7 mai, Televiziunea Română va difuza, de luni până vineri, zece scurtmetraje documentare despre feţele neştiute şi nevăzute a 10 muzee din Bucureşti, poveşti spuse de Maia Morgenstern.
Noaptea Muzeelor 2018. Noutățile ediției din 2018
Documentarele au fost realizate cu asistența specializată a unor experți muzeali și surprind aspecte neștiute sau nemărturisite ale muzeelor selectate:
– Muzeul Țăranului Român
– Muzeul Național de Artă al României
– Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
– Muzeul Național al Literaturii Române
– Palatul Mogoșoaia
– Muzeul Național de Geologie
– Centrul expozițional documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
– Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”
– Muzeul Național „George Enescu”
– Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Noaptea Muzeelor 2018. De asemenea, această ediție cuprinde și alte proiecte special gândite pentru a fi cât mai prietenoasă interacțiunea între muzee și vizitatori, Questo oferind și anul acesta trasee muzeale digitale care pot fi explorate gratuit. Peste 34 de muzee au creat, prin aplicația Questo, tururi prin care publicul va descoperi singur spațiul, poveștile, expozițiile și exponatele.
Noaptea Muzeelor 2018. Lista și programul muzeelor
Noaptea Muzeelor 2018. Iată o serie de evenimente și acțiuni culturale care au anunțat deja programul pentru Noaptea Muzeelor 2018:
Romanian Design Week – Expoziția Centrală
7 PM – 12 AM
Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu“
7 PM – 12 AM
Castelul Stirbey – Muzeul Sinaia
Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie
7 PM – 1 AM
Opera Comică pentru Copii
7 PM – 12 AM
Complexul Muzeal Arad
8 PM – 2 AM
Muzeul Național de Artă al României – MNaR (Sediul Central)
Muzeul Colecțiilor de Artă
Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC
Muzeul Național al Aviației Române
Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”
Muzeul Național de Geologie
Muzeul Național ”George Enescu”
Muzeul Național al Literaturii Române
Muzeul Național al Pompierilor – Foişorul de Foc (observator al incendiilor şi turn de apă)
Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti“
Muzeu Național Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida
Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Cimitirul Bellu
Muzeul de Artă “Vasile Grigore pictor și colecționar”
Muzeului Militar Național “Regele Ferdinand I“
Muzeul Căilor Ferate – CENAFER
Muzeul de Istorie și Cultură a Evreilor din România
Muzeul de Artă Populară “Doctor Nicolae Minovici” – Muzeul Municipiului București
Casa Filipescu-Cesianu – Muzeul Municipiului București
Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck – Muzeul Municipiului București
Muzeul George Severeanu – Muzeul Municipiului București
Muzeul “Ligia și Pompiliu Macovei” – Muzeul Municipiului București
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” – Muzeul Municipiului București
Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Muzeul Theodor Aman – Muzeul Municipiului București
Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică – Minovici”
Casa memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”
Casa memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”
Casa memorială „George și Agatha Bacovia”
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia
Arhivele Naționale ale României
A.R.C.E.N.
Casa Experimentelor
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”
Galeria Galateca
EFdeN 4C
Sursa: unica.ro