Noapte plină, pentru polițiști. În doar 24 de ore au reținut aproape 500 de permise de conducere
Noapte albă pentru polițiștii de la Rutieră, care în doar 24 de ore au avut peste 3.000 de intervenții, de pe urma cărora au reținut aproape 500 de permise de conducere.
Sâmbătă, 30 decembrie, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 474 de acţiuni şi au intervenit la 3.040 de evenimente, dintre care 2.573 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 24 de măsuri preventive. În aceeaşi perioadă, au fost sesizate 932 de posibile infracţiuni. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 5.755 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.025.437 de lei, se arată într-un comunicat dat publicităţii de IGPR.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 110 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 472 de permise de conducere, dintre care 162 pentru viteză, 74 pentru alcool şi 16 pentru droguri.
De asemenea, au fost retrase 260 de certificate de înmatriculare.
Tot sâmbătă, în cadrul acţiunii BLOCADA, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea şi combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate, precizează sursa citată.
Astfel, la nivel naţional, 3.799 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Au fost organizate 454 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 7.165 de autovehicule şi legitimate 10.754 de persoane.
Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 4.114 testări cu dispozitive etilotest/ alcooltest şi 156 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.
În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 41 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 17 de conducere sub influenţa alcoolului şi 12 de conducere sub influenţa drogurilor.
Au fost reţinute 253 de permise de conducere, dintre care 48 pentru alcool şi 102 pentru viteză.
Totodată, au fost retrase 132 de certificate de înmatriculare.
IGPR subliniază faptul că siguranţa cetăţenilor este o prioritate şi, în acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, fiind pregătite să intervină atunci când situaţia o impune.
Acţiunile poliţiştilor şi jandarmilor pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua şi în perioada următoare.