Nicușor Dan, șef la ALPAB după ce l-a demis pe Bogdan Tănase - Primarul general dă vina pe Gabriela Firea pentru mizeria din parcuri
Primarul general al Capitalei, prima măsură după revenirea din concediu! Nicușor Dan l-a demis pe șeful de la Parcuri, Bogdan Tănase, după ce bucureștenii s-au plâns în această vară de dezastrul pe care-l văd zi de zi. Edilul-șef a anunțat că de la începutul săptămânii viitoare încep lucrări în Parcul Cișmigiu, dar că parcurile din Capitală vor arăta „așa cum trebuie” abia peste... 2 ani.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a făcut joi dimineață o vizită neanunțată la Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB).
Nicușor Dan a anunțat joi că l-a demis pe șeful ALPAB, Bogdan Peter Tănase, și preia el conducerea administrației, temporar.
Nicușor Dan dă vina pe fostul primar general Gabriela Firea pentru starea precară a parcurilor bucureștene și spune că „n-avem bani”, într-o primă declarație legată de schimbarea conducerii de la ALPAB și de starea parcurilor Capitalei.
„În primul rând, am schimbat directorul ALPAB. Pentru moment, director al ALPAB sunt eu și îmi asum răspunderea pentru ce se întâmplă. Este o problemă cu parcurile adminsitrate de municipalitate pe care bucureștenii o văd și noi o vedem. E o problemă care pornește din decizia fostei administrații de a muta activitatea pe companii”, a declarat Nicușor Dan, joi, într-o scurtă conferință de presă.
Primarul general o acuză indirect pe Gabriela Firea de starea parcurilor pentu crearea companiilor municipale în mandatul său de la Capitală.
„Noi am avut o administrația ALPAB care funcționa rezonabil până când, în anul 2018, s-a luat decizia ca activitatea să se mute pe companii. Am avut două conduceri succesive la companie, dar niciuna corespunzătoare. Adică și pe comenzile care s-au dus, fie tunderea ierbii, curățenia, golirea coșurilor de gunoi s-a făcut treabă de mântuială”, a mai spus Nicușor Dan, adăugând că „din păcate, nu avem anul acesta bani pentru investiții în parcuri, dar e o promisiune că până peste doi ani parcurile vor arăta așa cum trebuie să arate”.
Demiterea lui Bogdan Tănase de la ALPAB vine după ce bucureștenii s-au plâns în ultima lună de starea în care se află principalele parcuri din Capitală.
VIDEO Parcurile murdare și neîngrijite, „carte de vizită” pentru autoritățile din București
Multe din parcurile administrare de ALPAB, printre care Cișmigiu, Herăstrău, Plumbuita sunt neîngrijite. Pentru Cișmigiul lăsat în paragină, Asociaţia Peisagiştilor din România (AsoP) a propus recent Primăriei Capitalei realizarea unei colaborări pentru reabilitarea lui.
De îngrijirea spațiului verde din aceste parcuri principale se ocupă Compania municipală Parcuri și Grădini București SA. Iar compania face lucrări doar pe baza unor comenzi plătite primite de la ALPAB.
Nicușor Dan a mai anunțat, joi, că în ședința CGMB programată pe 1 septembrie va fi desființată CM Parcuri și Grădini și că de săptămâna viitoare începe curățenia în Parcul Cișmigiu.
„O să avem o ședință de consiliu pe 1 septembrie. Pe ordinea de zi va fi desființarea companiei de parcuri și ridicarea exclusivității. ALPAB chiar dacă avea oameni, nu putea să intervină. După 1 septembrie, o să avem oameni cu care o să intervenim de la ALPAB. Luni o să intervenim cu 40 de oameni în Parcul Cișmigiu”, a mai declarat primarul general.