Nicușor Dan: „Primăria Capitalei e hotărâtă să sprijine dezvoltarea sectorului IT”
Primarul Capitalei a participat, marți, la cel mai mare eveniment dedicat tehnologiei informației din București. Cu această ocazie, Nicușor Dan a reafirmat sprijinul instituției pe care o conduce pentru dezvoltarea sectorului IT. Într-o postare pe o rețea socială, edilul a vorbit și despre digitalizarea administrației locale.
Nicușor Dan: „Primăria Capitalei e hotărâtă să sprijine dezvoltarea sectorului IT, astfel încât Bucureștiul să ajungă unul dintre vârfurile acestei industrii în Europa. Avem un avantaj competitiv pe care trebuie să-l folosim în continuare pentru a genera dezvoltare în București și prosperitate pentru bucureșteni.
Acesta e mesajul de bază pe care l-am transmis în această dimineață la deschiderea Bucharest Tech Week 2021, cel mai important eveniment din Capitală dedicat tehnologiei informației.
Am subliniat de asemenea că urmăresc în mod activ o agendă a digitalizării în administrația locală, care să facă mai ușoară interacțiunea cetățenilor și firmelor cu primăria. Sunt deschis la soluțiile pe care mediul privat le oferă administrației locale, fiindcă trebuie să ne schimbăm în beneficiul bucureștenilor.”