Nicușor Dan la Realitatea Plus, despre criza din termoficare: Acum nu putem face reparații, la anul va fi mult mai bine
Primarul general Nicușor Dan recunoaște că iarna aceasta este pierdută pentru realizarea unor reparații majore la rețeaua de termoficare, astfel încât să fie eliminate problemele cu care se confruntă numeroși bucureșteni. În direct la Realitatea Pius, Dan a prezentat planul de viitor și etapizarea lucrărilor ce ar urma să se desfășoare pe o perioadă de câțiva ani.
Potrivit edilului, din primăvară sau vară ar urma să fie demarate lucrările la un tronson de 60 de kilometri de rețea primară, cel care are cele mai mari probleme. Aceste lucrări vor fi realizate din finanțări municipale, iar apoi, treptat, vor fi demarate lucrări pe alți 200 de kilometri, ce vor fi finanțate din fonduri europene.
“Am avut o discuție foarte constructivă cu 13 firme de specialitate pentru că vrem să facem un caiet de licitații astfel încât toate firmele românești serioase să poată să lucreze pentru acest obiectiv de interes public," a afirmat Nicușor Dan.
“Grosier, sunt 7 zone cu mari probleme, oarecum pe un fel de inel pe traseul șoselei Mihai Bravu. Apoi urmează ceilalți 200 de kilometri, finanțați din fonduri europene, care vor fi împărțiți în 25 de loturi, pentru că nu poți trimite toți bucureștenii din localitate și trebuie să există un calendar, astfel încît să se lucreze pe porțiuni. (...) Toată lucrarea de reabilitare, acești 60 de kilometri trebuie să-i facem anul acesta, iar ceilalți 200 în următorii patru ani," a explicat primarul general la Realitatea Plus.
"Față de tensiunea și nemulțumirea bucureștenilor, cu care sunt foarte empatic, pot să spun că iarna viitoare va fi mult mai bine, iar peste două ierni va fi mult mai bine. Sistemul centralizat de incălzire este singurul fiabil din punct de vedere al mediului, pentru că ar fi dezastru să trecem toți pe centrală," a mai declarat Nicușor Dan.