MENIU

Nicuşor Dan: Centrul pentru refugiaţi de la Romexpo e functional. Va fi folosit doar dacă e nevoie de locuri suplimentare

Sursa foto: Facebook

Primarul general, Nicuşor Dan, a vizitat, vineri seară, centrul pentru refugiaţi de la Romexpo, explicând că este vorba despre o soluţie de rezervă, astfel că va fi utilizat doar în cazul în care vor fi ocupate toate celelalte 4.300 de locuri din Capitală.

„Este un centru de rezervă, de backup. În momentul ăsta avem în Bucureşti 4.300 de locuri, din care sunt ocupate cam 2.500. Şi aici ar mai fi încă 2.000 suplimentare, pentru situaţia în care e nevoie. Sperăm să nu fie nevoie, dar dacă e nevoie avem pregătit acest spaţiu. El e operaţional în momentul acesta, însă nu e deschis atâta timp cât sunt alte locuri în oraş", a precizat Nicuşor Dan.

Primarul a adăugat că temperatura, care a fost iniţial de 5 grade celsius, a ajuns la 16 grade, dar poate fi mărită în cazul în care va fi necesar.

„Este o sală care nu se încălzeşte, pentru că este o sală uriaşă - nu se încălzeşte în mod curent. În momentul în care noi am preluat spaţiul erau 5 grade, de atunci s-a dat drumul la căldură, acum sunt în jur de 16 grade. Dacă e nevoie, avem şi nişte tunuri care funcţionează pe curent şi care pot să mărească de la oră la oră altă temperatură, dar deocamdată o menţinem aşa cum este", a mai afirmat el.

Nicuşor Dan a menţionat că în centru au fost amenajate un spaţiu special pentru mame şi copii, un loc de joacă, precum şi o zonă pentru servirea mesei. El a reamintit că PMB a organizat în oraş două centre de zi pentru copiii din Ucraina, adăugând că Ministerul Educaţiei a fost informat despre faptul că există copii care stau mai multe zile în România iar în cazul lor este necesară o soluţie pentru a-şi continua educaţia.

Mai multe articole despre:
nicusor dan refugiati ucraina razboi