MENIU

Nicușor Dan își anunță candidatura la primăria București și cere sprijinul Opoziției

<p>Nicușor Dan</p>

Nicușor Dan a anunțat că va candida la alegerile locale din 2020 din postura de independent și a cerut sprijinul partidelor din Opoziție. 

Europarlamentarele abia s-au terminat, dar discuțiile despre alegerile locale de anul viitor au început deja. Cel care a deschis discuția este fostul candidat al USR, în prezent independent, Nicușor Dan. 

"Nici USR, nici PLUS, nici PNL nu au luat vreo decizie privind candidatul pe care o să îl susţină la Primăria Municipiului Bucureşti. Eu cred că imediat ce o să se termine toate această nebunie cu probleme naţionale, şefia Camerei Deputaţilor, moţiune de cenzură, eu cred că o să existe înţelepciunea ca opoziţia să vină cu un candidat comun la Primăria Bucureşti şi eu cred că sunt cel mai bun astfel de candidat. Eu vreau să fiu să fiu candidat independent susţinut de partid, respectiv alianţă", a afirmat Nicuşor Dan la B1TV.

"Gabriela Firea este foarte greu de bătut, nici candidatul alianţei, nici candidatul PNL nu poate să o bată singur. Singura posibilitate este ca opoziţia să aibă cu candidat comun. O să accepte alianţă să sprijine candidatul PNL? Nu! O să accepte PNL să sprijine candidatul alianţei? Nu! Atunci să sprijine un independent să câştige toată lumea", a arătat Nicuşor Dan.

Surse din USR și PLUS precizau zilele trecute că cele două partide au decis să meargă împreună la alegerile locale din București, cu un singur candidat.

Vlad Voiculescu, de la PLUS, și Roxana Wring, de la USR, s-ar bate pentru obținerea nominalizării.