Nicușor Dan anunță că va candida independent la Primăria Capitalei: Asta va fi bătălia
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a precizat că va candida independent la alegerile locale din 9 iunie, pentru un al doilea mandat la şefia PMB şi a adăugat că are, informal deocamdată, sprijinul mai multor partide de dreapta cum ar fi USR, PMP, Forţa Dreptei şi REPER şi speră ca această decizie să fie oficializată. „Eu am fost votat în 2020 de un public de dreapta, de la toate partidele de dreapta. Depinde de acest public să mă evalueze şi să mă voteze din nou sau nu. Aşa cum spun sondajele, avem un partid PSD care e la 30-35%, avem un primar în funcţie care e la 30-35%, cred că 36% în ultimul sondaj, Asta va fi bătălia”, a completat edilul general.
„Eu sunt un om al dialogul. Nu aţi văzut, în anii aceştia, scandaluri pe care eu să le fi provocat, deşi mi-aş fi dorit de câteva ori, dar sunt un om al dialogului, sunt un independent care a avut de lucrat cu nişte partide şi am lucrat bine. Eu niciodată nu am anticipat cum vor vota bucureştenii şi ce vor face alţi oameni. Sarcina mea este să explic cât mai bine ce am făcut în aceşti trei ani şi să încerc să îi conving că proiectul pe care îl am eu pentru Bucureşti este cel mai potrivit”, a afirmat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri.
„Suntem într-o luptă în care contează foarte mult electoratul PSD, aşa cum a contat dintotdeauna”, a continuat edilul general.
„Eu am fost votat în 2020 de un public de dreapta, de la toate partidele de dreapta. Depinde de acest public să mă evalueze şi să mă voteze din nou sau nu. Aşa cum spun sondajele, avem un partid PSD care e la 30-35%, avem un primar în funcţie care e la 30-35%, cred că 36% în ultimul sondaj, Asta va fi bătălia. Eu voi candida independent. În momentul de faţă, informal, am sprijinul mai multor partide de dreapta - USR, PMP, Forţa Dreptei, REPER. Sper ca decizia aceasta să fie oficializată. În aceste alegeri, eu voi candida independent”, a completat Dan.
Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă, miercuri, că Biroul permanent al PSD Bucuresti a decis, în unanimitate, să susţină candidatura sa pentru funcţia de primar al Capitalei. De asemenea, social-democraţii vor susţine candidaturile actualilor primari de sector Robert Negoiţă, Daniel Băluţă şi Cristian Popescu Piedone şi vor face sondaje pentru celelalte sectoare. În prezent primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a anunţat deja că va candida la Primăria Capitalei.
Liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că omul de afaceri Dan Ostahie este un antreprenor de succes şi dacă va dori să facă pasul spre politică va fi foarte bine. El a precizat că nu i-a propus să fie candidat al coaliţiei la Primăria Generală ci să fie consultat dacă poate fi sondat. La rândul lui, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că el crede că coaliţia va avea un candidat comun la Primăria Capitalei.
De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că în prezent candidatul liberalilor pentru Primăria Capitalei este liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja, întrebat despre posibilitatea ca omul de afaceri Dan Ostahie să fie candidatul pentru funcţia de primar general.