MENIU

Nicușor Dan a făcut anunțul! Când ar putea fi gata pasajul de la Doamna Ghica. De ce au întârziat lucrările așa de mult

Foto arhivă Inquam

Nicuşor Dan a declarat că lucrările propriu-zise ar putea începe la sfârșitul lunii iunie, menționând că au fost virate sumele de bani necesare către compania municipală Trustul de Construcţii Metropolitane.

„În şedinţa de Consiliu de pe 2 iunie o să votăm proiectul de asociere cu Primăria Sectorului 2, astfel încât să putem să folosim şi banii pe care i-au alocat în bugetul pe 2021 pentru Doamna Ghica”, a mai spus Nicuşor Dan, citat de Hotnews.ro. Întrebat care este termenul realist de finalizare la Doamna Ghica, primarul a estimat „sfârşitul anului viitor, probabil că sfârşitul toamnei”. 

Pasajul de la Doamna Ghica este la 40% stadiu de execuţie, structura de rezistenţă a pasajului şi devierea reţelelor de utilităţi fiind aproape gata. Lipseşte structura metalică (tablierul) deoarece contractul pentru furnizarea oţelului, încheiat pe 21 august 2020, a fost sistat din lipsa banilor.

Termenul de finalizare avansat anterior de Primărie era de 5 mai 2021  

Contractul pentru proiectarea şi execuţia Pasajului Doamna Ghica - Colentina cu Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti a fost semnat de PMB în mai 2019. Acesta vizează lucrările care presupun reconfigurarea circulaţiei pe Şoseaua Doamna Ghica şi construirea unui pasaj suprateran peste Şoseaua Colentina. 

Lucrarea este executată de Trustul de Clădiri Metropolitane, una dintre companiile municipale înfiinţate de fostul primar Gabriela Firea, iar valoarea contractului de execuţie este de circa 110 milioane lei fără TVA. Până acum s-au făcut plăţi de 21,844,358.77 lei fără TVA.  Acestea sunt datele furnizate de Primăria Capitalei la finalul anului 2020, iar de atunci şantierul a fost închis.

Mai multe articole despre:
primar bucuresti pasajul ghica doamna ghica