Nicușor Constantinescu, condamnat la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare
Președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost condamnat, miercuri, de judecătorii Tribunalului Constanța, la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul Centrul Militar Zonal (CMZ) Constanța, în care este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată.
Decizia instanței nu este definitivă.
În respectivul dosar, Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată, în 2014, de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu în formă continuată, fiind acuzat că în perioada 2009 — 2013 nu a asigurat finanțarea CMZ conform atribuțiilor legale care îi reveneau ca președinte al CJ Constanța.
Potrivit anchetatorilor, prin faptele de care este acuzat, Constantinescu a provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naționale de circa 67.000 de lei.
Pe lângă dosarul privind subfinanțarea Centrului Militar Zonal, Nicușor Constantinescu este judecat, la Constanța, într-un alt dosar referitor la finanțarea ilegală a cluburilor sportive, în care este acuzat de mai multe infracțiuni printre care abuz în serviciu și conflict de interese.
Sursa: agerpres.ro