Dezvăluirea unui crescător de porci, lovit de incompetența guvernului: "Pesta a apărut acum un an"
Nicolae Ciuleac, cel mai afectat crescător de porci din România, patronul firmei Carniprod din judeţul Tulcea, a vorbit, în exclusivitate pentru Realitatea TV, despre problemele pe care le are din cauza pestei porcine, a închiderii fabricii, dar şi despre marea sa problemă: "Cum plătesc salariile a 500 de oameni?".
Pesta porcină africană este boala care nu afectează oamenii, dar care omoară fără cruțare porcii. Se transmite prin deplasarea, migrarea și prin hrana animalelor.
În iulie 2017, primul focar de pestă apare în România, în Satu Mare. Apoi urmează unul în județul Tulcea, ținut secret, tot în 2017. În iunie 2018, epidemia se întinde și abia atunci un secretar de stat, povestește Nicolae Ciuleac, e primul reprezentant al vreunei autorități care îl avertizează că „Vine pesta!”.
Într-o intervenţie telefonică în direct la Realitatea TV, Nicolae Ciuleac a explicat că primul focar de pestă porcină a apărut cu un an înainte, în 2017, dar că autorităţile au ţinut secret acest lucru.
"Eu am fost anunţat abia în perioada 15-20 iunie 2018 că a apărut primul focar de pestă. Din acel moment s-au luat probe de la animale, a fost găsit un singur rinichi care a avut suspiciune de pestă şi de acolo a început tot. Înainte, au mai fost asa, vorbe, ca în Deltă s-au găsit focare de pestă porcina, dar veterinarii, care au verificat cu câteva săptămâni înainte de declaşarea epidemiei ferma, au spus ca biosecuritatea la ferma mea este în regulă. Oamenii au echipamente speciale, ei vin, fac baie şi îşi iau alte haine, curate, cu care intră, niciodată cu hainele din exterior", a spus Nicolae Ciuleac.
Întreprinzătorul de la Tulcea este nemulţumit că nu îşi poate deschide fabrica, pentru că banca nu îi poate da bani dacă nu lucrează, iar marea sa problemă este plata salariilor a celor 500 de angajaţi pe care îi are.
"Fabrica asta trebuie să funcţioneze, dacă mai stau aşa cu ea va pleca toata lumea acasă. Mai avem 600 de tone de carne, dar şi aia trebuie îngropată, trebuie aruncat tot, suntem în proces de distrugere a cărnii pe care o aveam pe stoc de anul trecut. De ce îmi aruncă 600 de tone de carne care nu are nicio legatură cu pesta, de ce nu merge fabrica? Aici e mica mea problemă, de ce atâtea tone de carne aruncate, care nu are nicio legătură cu perioada aceasta. Porcul acela la care s-au găsit suspiciuni era normal sănătos, doar ca avea un rinichi cu nişte pete", a mai spus patronul fermei tulcene.
Cu ce plătesc salariile la 500 de oameni?
"Acestea sunt dispoziţiile, trebuie să aruncăm tot. Statul ar trebui să ne dea un avans ca să pot da salariile la oameni, pentru că nu am mai avut activitate de o lună, şi dacă o să se vorbească prea mult, nu mai îmi dau nimic. Mai am şi 5000 de tone de cereale, pe care trebuie să le distrug, tot trebuie distrus. Măsuri de prevenţie trebuiau luate înainte, acum... (n.r. autorităţile) Să ne dea bani pentru că oamenii nu mai au salarii, eu nu produc nimic, iar banca dacă nu produci nimic, nu îţi dă bani, eu nu produc, stau şi nu fac nimic, iar fabrica trebuie să funcţioneze. În plus, trebuie să dau 150 de oameni afară, din complexul zootehnic, care nu mai au ce face", a mai precizat Nicolae Ciuleac.
Mitică Tuchilă, directorul DSVSA Tulcea a negat vehement faptul că virusul pestei porcine a apărut în urmă cu un an în judeţul Tulcea. "Nu este adevărat, pesta porcină a ajuns în 2017 în Satu Mare, în judeţul Tulcea abia în 10 iunie 2018, în partea de nord a judeţului. Carnea de la ferma Carniprod, chiar dacă este din alt lot de porci, este depozitată în acelaşi loc şi probabilitatea să fie infestată este foarte mare, în plus este manipulată de aceleaşi persoane, mijloace de transport, iar virusul ar putea exista", a spus directorul DSVSA Tulcea.
Uite pesta, nu e pesta
În acest timă, scandalul pestei porcine africane ia amploare în fiecare zi. O fermă din Tulcea a fost blocată mai bine de o lună, pentru ca, la final, autoritățile să confirme că animalele sunt sănătoase.
În tot acest timp, porcii au ajuns să se mânânce între ei, iar producătorul a pierdut 500.000 de lei într-o lună!
”Am ajuns să stau 30 de zile în supraveghere pe care le-am și făcut. Porcii au început să crească foarte mult. Eu aș fi putut, prin derogare, să vând la 28 de zile. Dar DSV ar fi trebuit să facă o recoltare susținută de probe ca să primesc această derogare și n-au făcut-o”, spune DUMITRU BĂRBIERU, fermier din Tulcea.
Testele făcute în fermă au ieșit negative, până acum câteva zile când rezultatul s-a schimbat. Probele au fost trimise la București pentru confirmare. Iar între timp fermierul a început să se pregătească pentru sacrificarea celor aproape nouă mii de porci pe care îi avea.
”Am defrișat jumătate de hectar de porumb pe care îl aveam lângă fermă acolo, așteptam avizele de la Mediu și de la Apele Române ca să pot să sap groapa. Între timp primim un telefon că analizele de la ANSVSA București au ieșit negative. În aceste două zile porcii mei au suferit foarte mult. Porcii au stat fără apă și s-au mâncat mai mult între ei”, a spus fermierul.
Și asta pentru că proprietarul nu a putut merge să le dea de mâncare, din cauza carantinei.
De suferit au însă și oamenii obișnuiți, nu doar fermierii. La Suceveni, în Galați, toți porcii au fost omorâți după ce în sat a apărut un focar de pestă.
Bătrânii au început să plângă când au văzut cum le sunt luate animelele pe care le-au crescut.
Oamenii vor primi despăgubiri pentru animalele sacrificate, dar mulți spun că banii sunt prea puțini.