MENIU

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu 'lideri europeni cu greutate' după ce PNL l-a desemnat oficial drept candidat la președinție

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat, vineri, cu 'lideri europeni cu greutate' la o conferință pe securitate și apărare desfășurată la Praga. Este prima acțiune externă a lui Ciucă, după ce conducerea centrală PNL l-a validat în unanimitate pentru candidatura la alegerile prezidențiale.

„Am subliniat importanța unității și a colaborării dincolo de curentele politice. Am prezentat, cu mândrie, exemplul României ca pe o poveste de succes, în care adversari politici și-au unit forțele pentru a guverna țara într-o perioadă dificilă, cu multiple crize. Acest exemplu arată că, prin cooperare și angajament față de interesul național, putem depăși chiar și cele mai grele provocări. De acum încolo, este crucial să îmbunătățim sistemele democratice pentru a face față mai bine presiunilor populismului și pentru a restabili încrederea cetățenilor noștri în instituțiile statului. Doar împreună putem proteja viitorul democrației în Europa! România trebuie să fie văzută pe aceste scene importante de dezbatere și să contribuie la discuțiile geopolitice. Doar în dialog cu ceilalți putem juca un rol activ în definirea viitorului întregii lumi”, a scris Ciucă, vineri seară, pe Facebook.

El a precixat că a avut „un schimb de idei extrem de interesant” în cadrul conferinței Globsec de la Praga, cea mai mare conferință pe securitate și apărare din Europa Centrală și de Est și „mi-au fost alături lideri europeni cu greutate” printre care Szymon Hołownia, mareșal al Seimului Poloniei, Lauri Hussar, președintele Parlamentului Estoniei și Markéta Pekarová Adamová, președinta Camerei Deputaților din Republica Cehă.

„Împreună, am explorat modalități prin care națiunile noastre pot conlucra pentru a contracara manipulările și tertipurile de divizare a societății, folosite de mișcările extremiste”, a punctat liderul PNL.