Nicolae Ciucă revine în zonele afectate de inundații, după ce a fost desemnat oficial candidat la Președinția României
Nicolae Ciucă, desemnat oficial candidat la Președinția României din partea PNL, merge din nou în zonele grav afectate de inundații, în semn de solidaritate cu oamenii care au rămas pe drumuri după dezastrele naturale.
Potrivit unor surse, Nicolae Ciucă se întoarce la Galați pentru a ajuta la gestionarea situației provocate de inundațiile istorice. În zona Moldovei, există riscul unei noi viituri, după ce mai multe avertizări au fost emise.
Liderul liberal și-a petrecut noaptea trecută în județul Galați, unde stat de vorbă cu sinistrații și a evaluat pagubele dezastrului.
Duminică, Nicolae Ciucă a primit votul în unanimitate pentru Cotroceni, la Consiliul PNL. El a ajuns mai târziu, după ce a fost în mijlocul sinistraților, în județul Galați.
Nicolae Ciucă a declarat în cadrul Consiliul PNL că își dorește o alianță cu partidele de dreapta. Mai mulți lideri liberali și-au arătat încrederea pentru candidatura lui Nicolae Ciucă la Cotroceni. Printre aceștia se numără Rareș Bogdan, Lucian Bode și Alina Gorghiu. Totodată, Nicolae Ciucă are parte și de susținerea americanilor în cursa pentru Cotroceni.