MENIU

Nicolae Ciucă: „PSD nu a vrut un acord de neagresiune și a început racolarea primarilor”

Nicolae Ciucă: „PSD nu a vrut un acord de neagresiune și a început racolarea primarilor”

Partidul Social Democrat a refuzat să semneze un pact de neagresiune cu liberalii, susține președintele PNL. Nicolae Ciucă spune că partidul lui Marcel Ciolacu a început racolarea primarilor și a liderilor locali, iar atacurile venite de la social-democrați au fost primele. 

„Am rugat de la început să avem un acord prin care să nu ne atacăm reciproc şi să nu ne racolăm primarii. Şi nu s-a întâmplat chestiunea asta, ba mai mult decât atât înţelegem că mai sunt unul, doi primari, care fiecare dintre ei are afinităţi, vin din urmă, din istorie şi se duc de la stânga la… Am mai folosit o metaforă, nu ştiu dacă e foarte bună, îţi iei bilet să te duci până la Piaţa Matache, la Victoria cobori şi faci stânga. 

Când vii şi anunţi dintr-o dată, nouă primari au trecut… În primul rând că nu au trecut, că nu au cum să treacă, îşi pierd mandatul. Şi sunt convins că până aproape de alegeri se vor răzgândi pentru că primarii liberali vor înţelege care a fost rolul şi în ce fel am înţeles pe perioada guvernării, guvernare liberală, rolul finanţării proiectelor, modul în care am deschis şantiere”, a spus Nicolae Ciucă.

Mai multe articole despre:
nicolae ciuca primari acord