Nicolae Ciucă: NU cred că venim cu un OUG pe facturi până miercuri. V. Popescu: Suntem abia în februarie
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, luni, înaintea ședinței conducerii PNL, că este greu de crezut că executivul va avea pe masă, la ședința de miercuri, textul ordonanței care ar urma să propună noi metode de sprijin pentru plata facturilor. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat și el că procesul este extrem de dificil, pentru că se are în vedere o schemă pe termen lung.
"Este foarte greu să ieșim cu o ordonanță de urgență (cu noi măsuri de sprijin la plata facturilor de energie, după data de 1 aprilie - N.R.) până miercuri, în această seară ne întâlnim din nou cu toți miniștrii de resort," a declarat premierul Nicolae Ciucă, înainte de ședința liderilor PNL.
Șeful Guvernului a precizat că reglementarea, soluția avansată de PSD, este luată în calcul, dar într-o formă diferită. "Sunt 2 soluții: partea de reglementare este în analiza, putem vorbi însă de reglementarea costurilor, nu a prețurilor," a precizat Ciucă.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat și el că în continuare se lucrează și se analizează propunerile privind noile scheme de sprijin.
"Lăsați-ne să finalizăm, trebuie să ne gândim și la iarna viitoare, este un pachet mult mai mare, pentru că România importă 20% din consumul de gaze. Discutăm pe o plajă mult mai mare, pentru că dacă discutăm iarăși doar cât să trecem iarna, vom avea apoi aceleași probleme. Eu zic să avem răbdare, suntem în cursul lunii februarie, nu au venit încă facturile. Când vom avem măsuri clare, vom anunța," a declarat, luni, Virgil Popescu.