Nicolae Ciucă, noi măsuri pentru economisirea energiei: „Sprijinim creșterea eficienței energetice la blocuri”
Nicolae Ciucă - premierul României a anunțat, luni, la începutul ședinței de Guvern, că miniștrii au aprobat o ordonanță de urgență prin care sprijină creșterea eficienței energetice la blocuri.
„Sprijinim creșterea eficienței energetice la blocuri. Este o măsură complementară la deciziile pe care le-am luat deja. O măsură în context pentru economisirea energiei. În felul acesta, prin ordonanța de astăzi, asigurăm peste 90% din fonduri nerambursaile, restul vor fi acoperite de administrațiile locale, iar 3% de către asociațiile de proprietari.
Deja, prin Ministerul Dezvoltării, se derulează măsura „valul renovării” pentru care avem alocați 5,5 miliarde de euro. Sunt convins că prin aceste măsuri vom contribui la îndeplinirea obiectivelor. Trebuie să luăm decizii astfel încât fiecare cetățean, fiecare autoritate locală să resimtă efectele produse”, a spus Nicolae Ciucă.