MENIU

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice: Reafirm angajamentul nostru de susținere și promovare a politicilor menite să sprijine seniorii României

Nicolae Ciuca

Nicolae Ciucă a reafirmat angajamentul PNL de susţinere şi promovare a politicilor menite să sprijine seniorii României, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice. „Să nu neglijăm, aşadar, să veghem la binele părinţilor şi bunicilor noştri şi să le fim alături, îngrijindu-i cu blândeţea şi căldura pe care şi noi am primit-o, în timp, din partea dumnealor”, a mai spus liderul liberalilor. 

„Celebrăm astăzi Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, un prilej pentru recunoştinţă şi gânduri bune, de sănătate, linişte şi putere, către generaţiile care au clădit România modernă. Un bun prilej, totodată, pentru reafirmarea angajamentului nostru, al Partidului Naţional Liberal, de susţinere şi promovare a politicilor menite să sprijine seniorii României. Suntem cei care au făcut posibilă creşterea veniturilor pensionarilor, în timpul a trei guvernări consecutive, redându-le drepturile şi demnitatea în aceste vremuri dificile. Ştim că mai sunt multe de făcut, însă lucrăm continuu pentru acces la servicii publice de calitate şi o infrastructură modernă. Iniţiem proiecte din fonduri europene pentru creşterea generală a calităţii vieţii. Pentru că suntem conştienţi că o Românie dezvoltată e o Românie care îşi respectă şi sprijină vârstnicii”, a scris Nicolae Ciucă, duminică pe Facebook.

 
Liderul PNL a adăugat că persoanele vârstnice nu trebuie neglijate.
 
„Le urez mulţi ani cu sănătate şi le mulţumesc, astăzi şi în fiecare zi, seniorilor pentru aportul lor la societatea de azi - la conservarea tradiţiilor şi a culturii noastre, la activitatea profesională timp de decenii, la munca neobosită şi educaţia noilor generaţii. Înţelepciunea vârstei a treia este de neegalat şi esenţială pentru bunul mers al oricărei societăţi. Să nu neglijăm, aşadar, să veghem la binele părinţilor şi bunicilor noştri şi să le fim alături, îngrijindu-i cu blândeţea şi căldura pe care şi noi am primit-o, în timp, din partea dumnealor”, a completat Ciucă.

Mai multe articole despre:
Nicolae Ciuca