MENIU

Nicolae Ciucă, la inaugurarea terminalului de la Timişoara: „Sunt în continuare disponibile fonduri europene pentru astfel de proiecte majore”

Nicolae Ciucă, la inaugurarea terminalului de la Timişoara: „Sunt în continuare disponibile fonduri europene pentru astfel de proiecte majore”

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la inaugurarea terminalului de la Aeroportul Timişoara, că ceea ce vedem aici s-a realizat cu fonduri europene şi sunt în continuare disponibile fonduri europene pentru astfel de proiecte majore.

„Discutăm de Schengen. Într-adevăr, arată frumos, sună frumos terminalul Schengen, începând cu 31 martie, aşa cum zburăm de la Timişoara la Bucureşti şi viceversa, tot aşa vom putea să zburăm la Munchen, Paris. Aceasta este relevanţa apartenenţei la spaţiul Schengen”, a declarat preşedintele Senatului, arătând că un pas, o etapă.

”Sunt în continuare disponibile fonduri europene pentru astfel de proiecte majore, sunt de asemenea investiţiile de la bugetul de stat care se vor materializa în proiecte mari de infrastructură Toate acestea le-am lăsat în grija unei coaliţii, asumată, pentru a putea să îndeplinim ceea ce românii aşteaptă de la liderii politici, de la toţi cei care, atunci când vine vorba de campanie electorală, vin cu o serie de proiecte şi promisiuni, dar care cu ceva timp înainte ne aducem aminte că nu au fost îndeplinite. În ultimii trei, patru ani de zile, putem să vedem că obiectivele pe care ne-am asumat că le vom pune în practică s-au realizat, se realizează şi se vor realiza în continuare”, arătat Ciucă.

”Nu vom fi iertaţi dacă nu vom pune în valoare aceste elemente de plus valoare pentru ţara noastră. Vreau să mulţumesc constructorului că a reuşit într-un timp atât de scurt să realizeze o lucrare. Putem să vorbim de constructori români care au reuşit să îşi crească atât capitalul cât şi potenţialul de lucru, să îşi asume lucrări de o asemenea anvergură. Vă doresc zbor lin!”, a declarat Nicolae Ciucă.

Mai multe articole despre:
schengen aderare romania nicolae ciuca timisoara