Nicolae Ciucă: „La 31 de ani de la Revoluţia din 1989, sunt încă răni deschise, lacrimi neuscate, suferinţe nealinate”
Premierul interimar Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 31 de ani de la începutul Revoluţiei române. Acesta a subliniat nevoia de a se "face lumină" legat de evenimentele din Decembrie 1989, adăugând că pentru greşelile, erorile sau abuzurile săvârşite de unii dintre angajaţii MApN este o datorie morală să se ceară iertare familiilor rămase în suferinţă, notează AGERPRES.
Nicolae Ciucă: "Pentru greşelile, erorile sau abuzurile săvârşite de unii dintre angajaţii Ministerului Apărării Naţionale în desfăşurarea acelor evenimente, dincolo de răspunderile care au fost sau vor fi stabilite de instanţele judecătoreşti, este o datorie morală ca noi, cei de acum, să cerem iertare familiilor rămase în suferinţă în Decembrie 1989 şi să îi asigurăm pe toţi cei de astăzi şi, mai ales, pe cei care vin după noi că vom face tot ce se va putea pentru ca asemenea situaţii să nu se mai repete vreodată în istoria României.
La 31 de ani de la Revoluţia din 1989, sunt încă răni deschise, lacrimi neuscate, suferinţe nealinate. În numele celor peste 1.000 de oameni căzuţi din sete de libertate, dintre care peste un sfert au fost militari şi salariaţi civili din Ministerul Apărării Naţionale, avem datoria morală de a aduce lumina în toate ungherele umbrite sau întunecate care mai există în legătură cu evenimentele de atunci".
Conform sursei citate, Nicolae Ciucă a subliniat datoria de a contribui la stabilirea împrejurărilor în care şi-au pierdut viaţa cei aproximativ 275 de militari şi salariaţi civili ai Ministerului Apărării.