Nicolae Ciucă, întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova: Bucureştiul va sprijini în continuare Chişinăul
Preşedinele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a transmis, după întrevederea cu Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, că Bucureştiul va sprijini în continuare Chişinăul, la fel ca până acum şi continuă să acorde toată asistenţa de care este nevoie în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe parte tehnică, legislativă şi diplomatică.
„Bucureştiul va sprijini în continuare Chişinăul, la fel ca până acum. Acesta a fost mesajul meu pentru Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova. Continuăm să acordăm toată asistenţa de care este nevoie în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe parte tehnică, legislativă şi diplomatică”, arată preşedintele Senatului într-o postare.
„Noi, Partidul Naţional Liberal, vom face tot posibilul pentru urgentarea proiectelor de interconectare a celor două maluri ale Prutului, pe plan rutier şi energetic. De exemplu, autostrada A8 Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni este un proiect de interes crescut la Chişinău, pentru că are şi rolul de a asigura Republicii Moldova o legătură de mare viteză cu Vestul continentului”, arată liderul PNL.
„Cu doar două zile în urmă, s-a trimis peste Prut o cantitate de 0,3 milioane de metri cubi de gaz prin gazoductul Iaşi-Ungheni. S-a putut face acest lucru fără probleme, având în vedere că în depozitele noastre naţionale se află cantităţi suficiente de gaze naturale. Vom continua să sprijinim Republica Moldova pe acest plan, având în vedere şantajul energetic pe care Federaţia Rusă îl foloseşte ca pe o armă în relaţia cu restul Europei”, a mai spus Ciucă.