Nicolae Ciucă îi ia apărarea lui Nicușor Dan: „M-am opus Cortinei Roșii de Fier care amenință să cadă după decizia CCR; mă opun și gardurilor puse cu forța”
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a comentat, luni seară, conflictul dintre primarul general Nicuşor Dan şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă. El spune că PSD trebuie să-l respecte pe primarul Capitalei. „Ne aflăm în această situaţie pentru că Primăria Sectorului 4 a încercat să rezolve cu forţa o situaţie care necesita dialog şi consens”, a transmis liderul PNL.
„PSD trebuie să-l respecte pe Primarul Capitalei şi să înveţe să aibă un dialog cu acesta, pentru că bucureştenii nu trebuie să devină victime ale disputelor politice. Nicuşor Dan are dreptate când spune că este nevoie de o clarificare a atribuţiilor între primăriile de sector şi Primăria Capitalei. În lipsa tuturor avizelor necesare şi a clarităţii privind responsabilităţile instituţionale, Primăria Sectorului 4 nu ar fi trebuit să intervină în forţă în această dimineaţă la Pasajul Unirii din Bucureşti. Ne aflăm în această situaţie pentru că Primăria Sectorului 4 a încercat să rezolve cu forţa o situaţie care necesita dialog şi consens”, a transmis, luni seară, într-un mesaj pe Facebook, preşedintele PNL.
„M-am opus Cortinei Roşii de Fier care ameninţă să cadă după decizia CCR; mă opun şi gardurilor puse cu forţa”, a mai transmis Ciucă.
„Acestea trebuie urmate cu stricteţe. Este important ca orice lucrare de acest fel să fie realizată legal, cu toate avizele şi aprobările corespunzătoare. De asemenea, există semne de întrebare legate de dreptul de proprietate şi administrare a terenului, iar răspunsurile trebuie să le dea instituţiile statului şi, eventual, instanţele judecătoreşti. Până la clarificarea acestor aspecte, respectarea normelor legale şi a procedurilor administrative este esenţială pentru siguranţa şi buna desfăşurare a lucrărilor în Bucureşti”, a mai transmis Ciucă.