MENIU

Nicolae Ciucă: Să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă ar fi cea mai mare greşeală

Liderul PNL este convins că prezidențialele vor avea loc in septembrie

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, precizând că ar fi cea mai mare greşeală. Liderul liberal a mai spus că în coaliţie au închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie, dar că au fost tatonări care au apărut în spaţiul public.

Preşedintele PNL a declarat despre atacurile din campanie dintre PSD şi PNL că ”ieşirile din firesc, din normalitate, partea de campanie normală, s-au produs puctual”. ”Pot să vă spun că peste tot unde am fost în ţară nu am avut acele momente (..) care erau cu tot felul de jigniri. A fost o campanie în limite de normalitate”, a arătat preşedintele PNL despre relaţia cu PSD în campania pentru europarlamentare şi locale, potrivit news.ro.

”Sincer, eu consider că, aşa cum s-au derulat lucrurile până în momentul de faţă, putem să spunem că începem să ne aşezăm, să discutăm în campanie şi să avem discuţii pe proiecte”, a mai spus Ciucă.

Preşedintele PNL a completat că ”sunt două partide cu doctrine şi ideologii diferite care au reuşit să asigure stabilitatea guvernării şi să promoveze fiecare politicile, aşa cum consideră că trebuie puse în practică”. Întrebat dacă cele două partide vor rămâne la guvernare, în condiţiile unor candidaturi separate la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă a spus:

”Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală”.

Despre schimbarea datei alegerilor prezidenţiale, preşedintele PNL a subliniat că de fiecare dată când au existat controverse, au găsit o cale de dialog”. ”Acelaşi lucru se va întâmpla şi acum. Nu se poate să nu găsim cale de dialog”, a mai spus Ciucă.

”Rămân în septembrie, aşa cum au fost anunţate”, a dat asigurări liderul PNL, precizând că ”au fost tatonări care au apărut în spaţiul public şi niciodată nu au discutat aceatsă chestiune ca fiind o propunere din partea unuia dintre partide”. ”Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Mai multe articole despre:
ciuca coalitie rupere alianta alegeri pnl psd